Despre puţine personalităţi poţi spune că au fost atât de îndrăgostite de cultura şi fiinţa poporului român. Antim Ivireanul se identifică cu românismul şi a fost, alături de Diaconul Coresi – cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.
Antim Ivireanul a militat şi a reuşit să introducă limba română în cadrul slujbelor religioase şi a deschis astfel calea către înţelegerea învăţăturilor din biblie pentru toţi oamenii care treceau pragul bisericii. În ciuda faptului că româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de toată lumea și este folosită până astăzi.
El este şi cel care a înfiinţat prima bibliotecă publică din Bucureşti în secolul XVII.
Antim Ivireanul este unul dintre cei mai importanţi mitropoliţi ai Ţării Româneşti, iar Biserica Ortodoxă Română i-a recunoscut rolul unic în propăşirea credinţei ortodoxe şi, în anul 1992, l-a canonizat.
O viaţă tumultoasă
Antim Ivireanul a purtat la naştere numele Andrei. A fost născut în Georgia (vechea Iviria) în 1650. Când era tânăr a fost luat rob de către turci şi dus la Constantinopol. Eliberat ulterior, a trăit sub protecţia Patriarhiei ecumenice unde a fost iniţiat îl învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia și limbile greacă, arabă și turcă. S-a calăgărit sub numele de Antim şi apoi a ajuns în Ţara Românească adus fiind de Constantin Brâncoveanu. Aici a învăţat româna şi slavona şi a deprins meşteşugul tiparului.
A condus tipografia domnească de la Bucureşti unde au fost imprimate nenumărate cărți de cult, dar și laice. A devenit apoi egumen al Mânăstirii Snagov şi a mutat acolo tipografia domnească.
A fost ales apoi episcop de Vîlcea şi a contnuat să tipărească cărţi, de data aceasta la Mânăstirea Govora.
A tipărit în total 63 de cărţi, lucrate de el însuși sau sub îndrumarea sa, în limbi diferite și de o mare diversitate.
Antim Ivireanul a fost un apărător vehement al Bisericii şi al poporului român, ceea ce a dus la atitudinea sa antiotomană. Ca urmare a predicilor sale, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Ţării Românești), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în mănăstirea "Sf. Ecaterina" de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Marița, în apropiere de Adrianopol.
Georgianul Antim Ivireanul a trăit şi simţit româneşte. Este unul dintre exemplele cele mai impresionante de ataşament faţă de poporul şi cultura română. Antim Ivireanul a fost unul dintre cele mai preţioase daruri primite vreodată de poporul român.
