fbpx

Bucureștiul găzduiește cea de-a IX-a ediție a Festivalului internațional de literatură de la Odesa

Luna aceasta, în perioada 22-25 februarie, Bucureștiul găzduiește cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Odesa, un proiect cu tradiție, devenit itinerant din cauza războiului.

De-a lungul celor patru zile, publicul bucureștean are ocazia de a participa la nu mai puțin de 20 de evenimente, cu o arhitectură diversă: de la dezbateri pe teme extrem de actuale și diverse până la recitaluri de poezie și lecturi publice, însoțite de proiecții de filme și momente muzicale. 

Găzduit la sediul Goethe-Institut București (Calea Dorobanți 32), ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Odesa debutează joi, 22 februarie, de la ora 17.00, cu un mesaj din partea celor doi fondatori ai proiectului, managerii culturali Ulrich Schreiber (Germania) și Hans Ruprecht (Elveția) și urmat de un mesaj din partea Laurei Napolitano, directoarea Institutului Italian de Cultură și președinta EUNIC România, instituția sub umbrela căreia se desfășoară proiectul.

Discursul de deschidere va fi susținut de Radu Vancu, scriitor, scriitor, eseist, traducător, profesor și una dintre cele mai active voci civice din România.

Reclame

În aceeași seară, de la ora 18.30, publicul bucureștean are ocazia de a-l întâlni pe Philippe Sands, scriitor și avocat britanic de descendență franceză, profesor de drept internațional și director al Centrului pentru Curți și Tribunale Internaționale de la University College London. Libertatea de exprimare, drepturile omului, originile genocidului și ale crimelor împotriva umanității sunt doar o parte dintre temele care vor fi abordate de acesta în cadrul unui dialog cu jurnalistul Marian Voicu. 

Evenimentele din cadrul festivalului vor avea loc în limbile engleză, ucraineană și română. Accesul publicului la eveniment este gratuit. Programul complet al festivalului, pe site-ul oficial: www.litfestodessa.com.

Festivalul este susținut de Fundația Jan Michalski, EUNIC România, Culture of Solidarity Fund | European Cultural Foundation, PRO HELVETIA, Goethe-Institut București. 

Du vorba mai departe:

Lasă un comentariu

Reclame