“Cartfest” Festivalul de Artă și Cultură Cristian, a pregătit patru zile de teatru, concerte, parade, activități educative de zi pentru copii și oameni mari, proiecții de film, conferințe, dezbateri și lansări de carte. Cu o temă inedită, de #reCunoaștere, cu toate valențele acesteia: acumulare, învățare, reîntâlnire, apropiere, mulțumire sau respect – organizatorii fac, din nou, cultura să se simtă bine la Cristian.
Într-o lume în care, paradoxal, se întâmplă adesea să nu avem loc unii de alții, Festivalul de Artă și Cultură Cristian – cartfest își propune să aducă oamenii mai aproape. Asociația C’Art Fest a luat ființă în iulie 2016 cu o dublă misiune – aceea de a promova și de a susține actul cultural sub toate manifestările sale și de implicare comunitară, prin derularea unor proiecte cu impact semnificativ cultural.
Dorința organizatorilor este aceea de a polariza zona culturală a localității Cristian – acolo unde a fost înființată asociația – dar și a Țării Bârsei și de a repune Brașovul pe harta culturală națională și internațională, prin artele spectacolului.
Programul include patru secțiuni principale: teatru | carte | muzică | stradă, dar și proiecții de filme în aer liber, conferințe și dezbateri, ateliere creative pentru copii, hore ad-hoc în ploaie și podcast-uri ascultate în iarbă, pe pufi.