O viață de film: Silvia Hoișie – evreică româncă, supraviețuitoare a deportărilor în Transnistria, medic cercetător, ”mama Polidinului”

Silvia Hoișie este unul dintre acei oameni care rămân în memoria publică prin realizări care au ajutat milioane de oameni. În cazul ei, vestitul Polidin, prin care a rămas și în istoria medicinei românești. A trăit 95 de ani (24 iunie 1927 – 24 mai 2022) și da, viața ei chiar poate fi un subiect de scenariu de film, viața unui om care a trăit și a văzut în copilărie orori, răul din oameni, dar a ales să uite, să se concentreze pe muncă și mai ales să facă bine.

Dr. Hoișie s-a născut la Câmpulung-Moldovenesc, într-o familie de evrei. Iată cum își descrie copilăria, într-un interviu dat RFI în 2021:

”Familia tatălui meu trăia în Câmpulung probabil de multe decenii dinaintea nașterii mele. Era o familie săracă, în care bunicul a trebuit să dispară pentru câțiva ani în America, unde a lucrat în construcții, pentru a agonisi banii pentru o căsuță. Din cei șapte copii, șase au muncit ca al șaptelea să poată studia medicina la Viena.

Tata a muncit și el în atelierul de tinichigerie al bunicului după ce a trecut prin școala profesională de arte și meserii de la Viena. A supraviețuit Primului Război Mondial în uniformă austriacă, pe fronturile din Italia și Galiția, s-a reîntors și, după ce s-a căsătorit cu mama, ce venea din Botoșani, și-a putut deschide un magazinaș modest de sticlărie; a continuat însă să muncească în meserie, de pildă ridicând acoperișurile multor biserici din Bucovina.

Cu mine și cu sora mea mai mare, Mirjam, părinții vorbeau germana, cu inflexiunile ei specifice din Bucovina. Româna am început s-o practic la grădinița de stat, deși la cea particulară evreiască, unde eram trimisă după amiaza, se vorbea în continuare germana.

Am absolvit cele patru clase de școală primară în Cîmpulung cu note foarte bune; sora mea Mirjam, care era o elevă strălucită, mi-a servit mereu ca exemplu. Am fost înscrisă apoi la gimnaziu, tot în Câmpulung, unde am apucat să termin două clase până în 1940.”

Interviul integral aici.

La 13 ani, întreaga familie – Silvia și sora ei, Mirjam, părinții și bunicii – este deportată. 12 octombrie 1941 este data deportării, pe care și-o amintește Silvia în interviurile date la vârsta adultă. Ajung întâi în localitatea Moghilev, în nordul Basarabiei, pe malul stâng al Nistrului, azi Ucraina. De acolo au ajuns în lagărul de la Djurin, tot Ucraina, la circa 40-50 de km de Moghilev.

“Ne-au îmbarcat cam 60-70 într-un vagon de vite (….) au scos chiar şi bolnavii din spitale pentru a fi deportaţi”, va povesti mai târziu, într-un interviu, Silvia Hoișie. „Am văzut oamenii murind de frig, de lipsă de mâncare, de tifos exantematic”.

Maria Florea de la TVR Iași a realizat în 2021 un interviu tulburător cu doamna Hoișie. Aici și aici.

Se întorc în România în 1944, iar după încheierea războiului Silvia devine studentă, pe urmele surorii sale, la Facultatea de Medicină din Iaşi. La absolvirea facultății a fost repartizată la Institutul Cantacuzino din Iași, înființat în anul 1953, ca o secţie a celui de la Bucureşti. Aici l-a avut ca îndrumător pe bacteriologul Petre Condrea, profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi şi fost elev al profesorului Ion Cantacuzino, fondatorul Institutului de seruri și vaccinuri ce-i poartă numele.

Cercetătorii de la București și Iași, inspirați de ce se făcea în alte țări, unde se foloseau imunostimulatoare pentru creşterea imunităţii, pentru ca organismul să poată lupta împotriva infecţiilor bacteriene, au început să lucreze pentru a realiza un produs asemănător, dar la care s-au folosit doar ingrediente româneşti. După șase ani, va fi obținut produsul respectiv, care va fi numit Polidin și va ajunge să fie folosit și cunoscut în întreaga țară de multe generații. Întreaga echipă l-a testat, toți cercetătorii și-au injectat 2 ml de vaccin, va povesti mai târziu dr. Hoișie.

Iată cum descrie dr. Hoișie munca de cercetare la vestitul Polidin, într-un interviu dat ziarului Adevărul:

”După şase ani de muncă s-a reuşit obţinerea acestui preparat pe care l-am numit Polidin. Nu mai ştiu de unde ne-am inspirat în alegerea acestui nume. (…) Am folosit pentru acest preparat numai ingrediente româneşti. Microbii erau indigeni, tulpinile fiind izolate de la oameni bolnavi. Nu luam microbi din Franţa ca să-i aducem în România. Pe lângă microbii indigeni, în compoziţia produsului intrau bilă de bou, fenol, apă distilată şi clorură de sodiu, dar putem spune că şi fiola constituia tot un ingredient. Această cercetare a fost de durată, uneori istovitoare. Am obţinut preparatul prin 1962-1963 şi apoi am început munca de cercetare pe animale de laborator: şoarece alb, cobai, iepuri. Cei de la Bucureşti aveau o tematică, noi de la Iaşi, o altă tematică de investigat. Aşa am reuşit să observăm că preparatul poate să oprească o infecţie, mai ales infecţiile tractului respirator superior.”

”L-am testat pe noi. Ne-am injectat şase zile la rând câte 2 ml de Polidin şi toate reacţiile au fost bune. Şi aşa am primit dreptul de a-l produce. După ce l-am produs a început adevărata cercetare: să vedem în ce afecţiuni este eficient, dacă nu produce la copii efecte adverse, dacă putea fi prescris şi femeilor însărcinate, dacă nu avea o acţiune toxică asupra fătului. Apoi, am primit permisiunea de a-l testa pe comunităţi, pentru a vedea dacă poate fi făcut anterior perioadelor de gripă, şi rezultatele au fost bune. Toată munca noastră era prezentată anual la sesiunile ştiinţifice ale Institutului Cantacuzino din Bucureşti, pentru că unitatea era şi de cercetare, şi de producţie.”

”Institutul Cantacuzino din Iaşi a început producţia cam în anii ’66. Munca de producţie a fost grea la început, pentru că nu aveam aparatură şi fiolam produsul doar manual. În anii ’70 am obţinut maşini de fiolat şi aparatură modernă pentru perioada aceea.”

Interviul integral aici.

La 90 de ani, Silvia Hoișie a fost decorată, alături de ați supraviețuitori ai Holocaustului, de președintele României. Blei Arno, Acs Frima, Braustein Iancu, Decsei Nicolae, Deutsch Otto, Ellenbogen Erica, Grunstain Ingeborg, Guttmann Bernhard, Guttmann Ruth, Hoisie Sylvia, Kassovitz Toma, Milea Isa Iacobina, Năstase Rachel, Rotariu Saul, Salmanovici Pavlina, Steiner Nicolae, Steinic Isac, Sternin Martin, Tanner Israel şi Wolcovici Carl au primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

Impresionantele amintiri ale fetiței Silvia au fost publicate sub coordonarea acad. Carol Iancu, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași într-un volum intitulat Pogromul de la Iași și Holocaustul în România.

Sora Silviei, Mirjam Bercovici, de asemenea medic, a publicat și ea o carte despre experiența deportării: Jurnalul de Ghetou. Dr. Bercovici a fost și ea o personalitate a medicinei românești, pediatru, fondatoare a Institutului Fundeni. Un articol despre amintirile ei din studenție puteți citi aici.

Du vorba mai departe:

4 comentarii la „O viață de film: Silvia Hoișie – evreică româncă, supraviețuitoare a deportărilor în Transnistria, medic cercetător, ”mama Polidinului””

  1. Foarte faina postarea. Tocmai am dat peste blogul tau si am vrut sa spun ca mi-a placut foarte mult sa rasfoiesc postarile de pe blogul tau. La urma urmei, ma voi abona la fluxul tau rss si sper sa scrii din nou foarte curand!|

    Răspunde

Lasă un comentariu