fbpx

Braşov vibrate!festival 2018: ediţia a IV-a: „UNISON”

Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră şi Arte “vibrate!festival” ediţia a IV-a, este organizat la Braşov în perioada 17- 24 iunie 2018.

vibrate!festival este despre muzica clasică și despre arte, despre excelență și frumusețe, despre prietenie și relaxare. Fidel crezului enunţat de la prima ediţie – muzica clasică este accesibilă oricui şi se poate cânta în multe alte spaţii decât în cele obişnuite – vibrate!festival aduce muzica de cameră în locuri neconvenţionale, promovând totodată patrimoniul arhitectural al Braşovului.

vibrate!festival este mai mult decât despre muzica clasică.  La fiecare ediție, muzica clasică se întâlnește cu muzica rock, jazz sau pop, iar arta muzicală se îmbină armonios cu artele vizuale. Cuvântul de ordine este „sinestezia” – trecerea experienței muzicale prin alte organe senzoriale.

Festival internațional bazat pe tinerețea și excelența muzicienilor invitați, vibrate!festival promovează muzica clasică într-un mod dinamic, divers, transformând timp de o săptămână Brașovul într-un spațiu de întâlnire al iubitorilor de muzică și arte.

Reclame

În anul Centenarului organizatorii s-au inspirat din compoziția vizionară a lui George Enescu, Preludiu la unison. Așa cum diferitele instrumente ale orchestrei se reunesc într-o singură melodie în această piesă unică, ediția 2018 reunește sunetul, dansul și culoarea în spațiile cele mai incitante din Brașov, cu interpretări de clasă internațională ale tinerelor staruri ale scenei muzicii clasice.

„Așa cum diferitele instrumente ale orchestrei se reunesc într-o singură melodie în această piesă unică, ediția 2018 reunește sunetul, dansul și culoarea în spațiile cele mai incitante din Brașov, cu interpretări de clasă internațională ale tinerelor staruri ale scenei muzicii clasice. După succesul de anul trecut, începem la Tenis Arena, de această dată cu un ”match” între jazz și clasic.

Veniți cu noi într-o încântătoare călătorie prin lucrări de referință ale repertoriului pentru coarde cu Gémeaux Quartett la Biserica Neagră, Biserica Romano-Catolică Sf. Petru și Pavel, și în cadrul Promenadei Muzicale, când veți descoperi Brașovul prin prisma muzicii clasice. La Aula Universității Transilvania sărbătorim Centenarul, îmbinând muzica de cameră cu cinematografia, cu Dan Dediu în dublul rol de compozitor și interpret.

Reclame

Ca în fiecare an, artiștii invitați împărtășesc experiența creativității cu tinerii în masterclass-uri, ateliere, discuții și expoziții. Comorile muzicii de cameră interpretate de tinere staruri ale scenei internaționale, artele vizuale, coregrafia și cinematografia, arhitectura și natura Brașovului vibrează la unison în iunie”, spun organizatorii.

Născut în 2015, are ca fondatori pe violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici, pianista Diana Ionescu și managerul cultural Mădălin Iacob. Vlad și Diana de altfel sunt îndrăgostiți de Brașov de mulți ani (primul concert al lui Vlad a avut loc la Brașov pe când avea doar 10 ani).

Ediția de anul acesta îi va avea drept invitați de onoare pe Gémeaux Quartett și Dan Dediu, într-o interpretare de excepție a coloanei sonore a filmului Ecaterina Teodoroiu de Ion Niculescu-Brună (1931). Ravel și Enescu vor răsuna în Bastionul Țesătorilor, Beethoven la Kruhnen Musik Halle, Bernstein la Tenis Arena, Bach, Strauss și Mozart în biserică. Nu vor lipsi din program interpretări ale membrilor fondatori, violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici și pianista Diana Ionescu.

Ediția a patra mai aduce un omagiu regizorului suedez Ingmar Bergman, de la nașterea căruia se împlinesc 100 ani. La Kruhnen Musik Halle, patru muzicieni vor interpreta piese de pe coloana sonoră a filmelor lui Bergman, pe coregrafie de Petra Binder, nou cooptată de echipa vibrate!festival.

Du vorba mai departe:
Reclame