Hai la târg de meşteri!

Târg cu meşteri si produse tradiţionale. 5 – 7 august 2016

În perioada 5 – 7 august 2016 este organizat Târg cu meşteri si produse tradiţionale, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din Bucureşti, strada Monetăriei nr. 3.

Curtea muzeului va fi gazdă pentru pricepuţi meșteri, continuatori ai tradițiilor populare românești. Aceştia vor fi prezenți la târg cu icoane pe sticlă şi pe lemn, marame şi ii lucrate cu multă migală, bundiţe si giubele, sumane şi chimire, podoabe tradiţionale, măști populare, vase din lut, împletituri din fibre vegetale. Iubitori şi creatori de frumos sunt şi artizanii care expun obiecte de decor din sticlă şi ceramică pictată sau din tărtăcuţe uscate, bijuterii din porţelan sau din flori naturale, vestimentaţie din lână împâslită, haine și accesorii din piele naturală, cufere pictate, jucării şi hăinuţe din bumbac pentru copii, cosmetice din ingrediente naturale, plante şi creme de leac.

La târg se pot degusta şi târgui fructe şi legume proaspete, miere şi polen, ţuică de prune, sucuri naturale şi conserve pe alese, plăcinte boiereşti, găluşte cu prune după reţete bine păstrate, prăjituri şi torturi de casă.

Reclame

Pentru cei care apreciază obiectele vechi şi tradiţiile, anticarii vor fi pregătiţi cu costume populare autentice din toate zonele etnografice ale ţării, lăzi de zeste, blidare, dulăpioare, roţi de tors, bancuri de tâmplărie, vârtelniţe, putineie, pristolnice şi covoare ţesute la război.

Preparate calde vor fi gătite pentru toate gusturile: sărmăluţe cu carne sau de post, fasole cu ciolan afumat, bulz cu brânză de burduf şi mămăliguţă. La grătar se va frige păstrăv şi crap, iar la ceaun va fierbe la foc mic de lemne borş pescăresc, mai ales că sâmbăta aceasta avem dezlegare la peşte în postul Sfintei Mări .

Program: zilnic între orele 10-19

Reclame

Intrarea este liberă.

Organizatori eveniment: Fundaţia Kogaion 115 şi Soram Consult

Du vorba mai departe:
Reclame