Mesaje în metal, piatră şi textile

Expoziţia artiştilor plastici Hunyadi Mária şi Hunyadi László poate fi văzută începând cu data de 2 martie la Institutul Balassi

 

Expoziţia cuprinde o selecţia din opera a doi soţi, artişti plastici, o expoziţie care prezintă modul în care doi artişti se inspiră, se influenţează reciproc şi lucrează împreună în armonie, completându-se.

„Ţesătoarea şi cioplitorul de imagini” – cum sunt numiţi în titlul unui articol, îşi transpun ideile şi gândurile în forme tăcute. Idei şi gânduri care nu se pot exprima prin cuvinte, mesaje care se pot sesiza doar prin văz.

Expoziţia este vernisată de academicianul Mircia Dumitrescu, grafician, pictor şi sculptor.

Mesaje în metal, piatră şi textileHunyadi Mária s-a născut în 1945, la Lupeni. După doi ani de studii la Universitatea de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, se mută la Universitatea de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj, absolvind cursurile universitare în 1971. Din acest an până la pensionare este profesor la Liceul de Arte din Târgu Mureş. Tapiseriile sale sunt lucrate cu tehnică orientală şi norvegiană de înnodare. Este o prezenţă permanentă a expoziţiilor de grup, dar a avut şi numeroase expoziţii individuale. Numeroşi elevi ai săi au devenit artişti plastici de succes.
                   
Hunyadi László s-a născut la Dâmbău, în anul 1933. A absolvit Liceul de Arte din Târgu Mureş, apoi a studiat sculptura la Universitatea de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj, avându-i ca profesori pe Bandi Dezső, Izsák Márton, Ion Irimescu, Kós András, Vetró Artúr şi Szervátiusz Jenő. Din 1959 a lucrat la Teatrul de Păpuşi, apoi la Liceul de Arte din Târgu Mureş, iar în anul 1978 devine liber-profesionist. Ciopleşte în lemn, lucrează în metal, creează obiecte de design şi bijuterii. Plachetele şi sculpturile sale din aer liber evocă personalităţi marcante ale culturii maghiare. În anul 2005 este distins de Academia Maghiară de Arte cu Premiul Koller, iar în anul 2009 i se conferă Premiul pentru Patrimoniul Maghiar şi titlul de cetăţean de onoare al Târgu-Mureşului.

Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 25 martie.

Vernisajul expoziţiei are loc miercuri, 2 martie 2016 începând cu ora 18.30 la Institutul Balassi.

Du vorba mai departe: