Mircea Groza, cunoscut drept „arheologul culinar” al României, cercetează de peste patru decenii tradițiile gastronomice ale Sălajului și ale Transilvaniei. A adunat sute de rețete vechi, culese de la socăcițele satelor, pe care le-a publicat în volumul Zămuri – supe, zupe și năcreli, distins cu premiul „Best Eastern Europe Book” la Gourmand Awards. A studiat de asemenea cărți vechi cu rețete și a reprodus rețete romane din cartea lui Apicius, cea mai veche carte de bucate cunoscută. Am stat de vorbă cu Mircea Groza despre cum preparate din bucătăria Imperiului Roman se regăsesc, milenii mai târziu, în bucătăria țărănească din România.
