Cu această ocazie, va avea loc un concert în cadrul căruia vor fi prezentate şi audiate lucrări din muzica orientală clasică, muzica sufi, muzica otomană, așa cum se regăsesc acestea în compozițiile și transcrierile realizate de Dimitrie Cantemir, G.I.Gurdjieff/ Thomas de Hartmann, Aziz Mahmud Hudai, Yunus Emre, Süleyman Erguner Dede, Derviș Kûçek Mustafa Dede, İsmail Dede Efendi, Zeki Mehmet Ağa.
Prezintă:
- Kudsi ERGUNER – muzician și arhitect, Ambasador al Bunăvoinței pentru UNESCO
- Pierre ZUBER – reprezentant al Institutului Gurdjieff Paris
- Cantemir MAMBET – președinte al Asociației Institutul Gurdjieff din România
Concertul va fi susținut de Kudsi Erguner Trio, alcătuit din:
- Kudsi ERGUNER (ney – flaut)
- Tristan DRIESSENS ( ‘ûd – lăută cu gâtul scurt)
- Jacobus THIELE (instrumente de percuție)
Dincolo de perioadele de glorie și decădere ale imperiilor, națiunilor și capitalelor, din Khorassan, Anatolia, Balcani, România și până în lumea arabă, oamenii au avut în comun o cultură clasică, moștenire a momentelor mărețe din istoria acestora, în care artele, literatura și muzica au făcut ca granițele să-și piardă din importanță. Cele mai recente dezvoltări datează din perioada otomană, în care artiștii și erudiții, adunați în capitala Istanbul, au îmbogățit această moștenire prin influențele din Bizanț și Balcani, exprimând toate acestea prin unul și același limbaj muzical, numit maqqam. Chiar dacă în istoria recentă, evenimentele politice ne fac să uităm ceea ce a fost prețuit și împărtășit, muzica ne dezvăluie cu ușurință această memorie înnăscută, motiv pentru care acest concert este intitulat „Regăsiri”.
Kudsi Erguner, unul dintre cei mai de seamă virtuozi ai instrumentului ney, este renumit în special pentru activitățile prin care muzica otomană și cea sufi sunt făcute cunoscute în întreaga lume, și pentru numeroasele sale înregistrări și proiecte de mare succes. Trăiește la Paris și lucrează ca muzician, compozitor, muzicolog, profesor și autor. Kudsi Erguner provine dintr-o familie de muzicieni și sufi turci. Contactul său cu mulți muzicieni celebri din vechile generații, care erau oaspeți obișnuiți în casa părinților săi, precum și participarea sa în numeroase confrerii sufi, ale căror învățături și muzică le-a studiat, au lăsat asupra lui urme de neșters. Și-a primit învățătura în acest meșteșug, direct de la tatăl său, Ulvi Erguner, cel care a fost ultimul mare maestru al ney-ului. La Paris, Kudsi Erguner a studiat de asemenea, arhitectura și muzicologia, a susținut concerte și a participat în întreaga lume la festivaluri de renume, a studiat muzica din India, Pakistan și Turcia, a fondat mai multe ansambluri muzicale, a înregistrat numeroase albume și a lucrat cu mulți oameni de cultură cunoscuți, ca de exemplu, Robert Wilson, Peter Brook, Carolyn Carlson, Maurice Béjart, Peter Gabriel, Tony Gatliff, Georges Aperghis, Didier Lockwood, Michel Portal, Alexandre Desplat, Markus Stockhausen, Nusrat Fateh Ali Khan, Jordi Savall, Ensemble Lycourgous Angelopoulos, New Ensemble, Marc Minkowski, Fazil Say, Mehmet Ulusoy, Bartabas. Astfel, cele peste o sută de albume CD și numeroasele cărți despre maqqam și tradițiile sufi, publicate în limbile franceză, turcă și italiană au devenit referințe pe plan mondial, contribuind la reamintirea și revigorarea tradițiilor care fuseseră aproape uitate. Pe lângă concerte și numeroasele activități, Kudsi Erguner predă muzică modală la Conservatorul din Rotterdam (CODARTS), a fondat Ansamblul Birun la Fundația Cini, unde, anual, susține un master class. În 2016 a fost desemnat Artist al UNESCO pentru Pace.
Tristan Driessens este un interpret și compozitor belgian, care este activ mai ales în domeniul muzicii otomane și timpurii. A studiat la Istanbul sub îndrumarea lui Necati Çelik și Yurdal Tokcan.
Jacobus Thiele este toboșar și percuționist, specializat în mai multe stiluri, inclusiv pop, rock, jazz, afro-cuban și brazilian. În 2014 a absolvit Conservatorul din Rotterdam (CODARTS), cu specializarea în muzica de percuție din Orientul Mijlociu. De atunci a participat la numeroase proiecte teatrale, muzicale (acoperind o arie extinsă, de la jazz-rock până la muzică otomană clasică) și albume (Melting Textures, Dareyn, Invisible Cities, Erato, Sirto).
Evenimentul se va desfășura în limba română, atunci când este necesar fiind disponibilă traducerea simultană în/ din limbile engleză și franceză. Intrarea se va face doar pe bază de invitație și contribuție pentru susținerea evenimentului (detalii la adresa e-mail: institutul_gurdjieff@yahoo.com).