Deportări, crime şi muncă silnică

Republica Moldova îşi aduce aminte astăzi de victimele stalinismului. În toate localităţile republicii drapelele de stat sunt coborâte în bernă şi se păstrează momente de reculegere. Stalinismul a scris unele dintre cele mai tragice pagini din istoria Moldovei, pagini marcate de represiuni, deportări şi exterminări în masă.

Ziua victimelor stalinismului (6 iulie) a fost institită prin Hotărârea Parlamentului nr.116-XVI din 22 mai 2008, anunță Președinția Moldovei, într-un comunicat de presă.

Regiunile Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa aveau în momentul ocupației sovietice o populație totală de 3,776,309 de locuitori. Conform statisticilor oficiale, populaţia era formată din români (53,49%), ucraineni și ruteni (15,3%), ruși (10,34%), evrei (7,27%), bulgari (4,91%), germani ( 3,31%), alte naţionalităţi. (5,12%).

În timpul preluării sovietice din 1940, germanii basarabeni (82,000) și germanii bucovineni (40,000-45,000) au fost repatriați în Germania (sau trimişi în Polonia), la cererea guvernului lui Hitler.

Peste 70.000 de oameni au fugit din Basarabia și nordul Bucovinei în România la 28 iunie 1940 și în zilele următoare, dar cei mai mulţi au revenit după 1941.

Deportările sovietice din Basarabia și Bucovina de Nord

Stalinismul a început să îşi arate adevărata faţă imediat după ocuparea teritoriilor. Deportările localnicilor pe motive de apartenență la clasa intelectualilor sau culacilor (proprietarilor de pământ) sau pe motive de convingeri socio-politice (idei naționaliste anti-sovietice) au avut loc aproape zilnic în anii 1940-1941 și 1944-1950 și (cu o frecvență mai mică) în 1950-1956. Aceste deportări au atins toate grupurile etnice locale: români, ucraineni, ruși, evrei, bulgari, găgăuzi.

Deportarea cea mai masivă a avut loc la 13 iunie 1949 când 29,839 de persoane au fost deportate în Siberia. Se estimează că numai în primul an de ocupaţie sovietică, peste 90.000 de oameni au suferit represalii politice, au fost arestaţi sau deportaţi. Cei mai mulţi oameni (peste 50.000) au fost obligaţi să presteze serviciul militar obligatoriu de muncă forţată în întreaga Uniune Sovietică.

Pe baza statisticilor de după război, istoricul Igor Cașu a arătat că moldovenii/românii au constituit aproximativ 50%din deportații, restul fiind evrei, ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari și romi. Luând în considerare alcătuirea etnică a regiunii, acest istoric ajunge la concluzia că represiunea pre- și post-război nu a fost îndreptată către un anumit grup etnic sau național, ci poate fi caracterizată drept "genocid" sau "crimă împotriva umanității".

Cei deportaţi în 1941 au fost catalogaţi ca fiind "elemente anti-sovietice" și au fost  foști reprezentanți ai administrației (polițiști, jandarmi, gardieni, funcționari), proprietari de terenuri mari, meseriași, foști ofițeri români, polonezi și ai armatei țariste. Culacii au devenit principalele ținte ale represiunii, în perioada de după război. Profesorul Rudolph Rummel a estimat între 1940 și 1941, 200.000 până la 300.000 de basarabeni au fost persecutați, încorporati lagăre de muncă forțată sau deportați cu întreaga familie, dintre care 18.000 până la 57.000 au fost ar fi omorâţi.

După instalarea administrației sovietice, viața religioasă din Basarabia și Bucovina de Nord a suferit o persecuție similară cu cea din Rusia, între cele două războaie mondiale. NKVD, poliția politică sovietică, s-a folosit de localnici simpatizanţi cu puterea sovietică pentru a găsi și aresta numeroși preoți. Mulţi preoți au fost arestați și interogați de către NKVD-ul sovietic şi apoi deportaţi în interiorul URSS-ului și ucişi. Din 2007, Biserica Creștină Ortodoxă a acordat martiriul pentru 50 de clerici care au murit în primul an de guvernare sovietică (1940-1941).

Sursa: Wikipedia