Deşi astăzi sârbii reprezintă numai 0.1% din populaţia României, ei au fost o etnie destul de numeroasă mai ales în regiunea Banatului (au existat şi în Transilvania şi Muntenia) în secolele trecute.
Sârbii au influenţat prin cultura şi tradiţiile lor populaţia română şi de aceea regăsim numeroase obiceiuri, tradiţii şi reţete „adoptate” de întregul Banat românesc.
Comunităţile sârbeşti au ridicat câteva mânăstiri ortodoxe, pe lângă Arad, Timişoara sau Caraş Severin.
Una dintre cele mai cunoscute este mânăstirea Săraca (mânăstirea Šemljug) din judeţul Timiş. Așezată în plină câmpie bănățeană, în localitatea Șemlacu Mic, orașul Gătaia, la 67 km sud de Timișoara, mânăstirea poartă hramul „Schimbarea la Față” (6 august).
Biserica veche a mănăstirii a fost ridicată în prima jumătate a secolului XV și se află pe lista monumentelor istorice. Mânăstirea adăposteşte o icoană a Maicii Domnului despre care se spune că este făcătoare de minuni și moaștele sfinților Nicolae, Tecla și Filofteia.
Data exactă a întemeierii mănăstirii nu este cunoscută, însă conform unor izvoare documentare biserica mănăstirii a fost (re)zidită în 1443 de către călugărul Macarie de la Tismana. Tradiția consideră ctitori la zidirea bisericii pe urmașii despotului Serbiei Gheorghe Brancovici, care au donat o icoană mănăstirii.
Mănăstirea funcționează până în 1778, când din ordinul împăratului Iosif al II-lea este comasată cu Mănăstirea Mesici de lângă Vârșeț, unde sunt duse și obiectele de valoare (cărți, icoane, obiecte de cult). În anul 1782 autoritățile austriece scot la licitație clădirile mănăstirii care sunt cumpărate de către Ioan Ostoici, un dregător bogat din Timișoara. Mănăstirea va rămâne în proprietatea familiei Ostoici timp de 150 de ani, perioadă în care se părăginește dobândindu-și denumirea actuală de „Săraca”.
Sursa: wikipedia.ro
