Am descoperit-o acum 10+ ani, cînd am primit cadou un disc cu unul dintre primele ei albume. Azi m-am dus să o văd. Şi am văzut-o. Şi am ascultat-o. O femeie frumoasă, tunsă foarte foarte scurt :), cu o rochie roşie – roşu flamboaiant. Şi cu o voce…!
A cîntat două ore şi jumătate. A vorbit cu sala. A povestit despre bucăţi din viaţa ei care au făcut-o artista care e azi: bunicul care a trăit 38 de ani în Venezuela şi vorbea portugheză cu accent spaniol, părinţii care aveau o tavernă în centrul Lisabonei, rădăcinile africane ale unui copil portughez născut în fosta colonie Mozambic, femeia care a făcut un copil şi s-a măritat – "în această ordine". A cerut publicului să cînte cu ea, a dansat, s-a plimbat prin sala, a mulţumit artiştilor ce au acompaniat-o şi, nominal, tehnicienilor care nu apar în faţă niciodată. S-a bucurat pentru fiecare floare primită şi a marcat detalii – că în limba română rosa se traduce complicat, trandafir, că ambasadorul Portugaliei i-a oferit flori în culorile steagului, că sîmbătă seară merge un pahar de vin roşu. A omagiat-o pe Amalia Rodriguez, regina muzicii fado.
Fado. Soarta. Destin. Un spectacol cald şi viu şi foarte vesel ("am dat un interviu şi am fost întrebată dacă sînt tristă"). O doamna care nu doar a cîntat, ci a făcut sala parte din spectacol. It's Saturday night, let's party and have fun and a glass of red wine.
Cam asta am făcut eu asta-seară. Anu' viitor sau cînd o fi să mergeţi. Sau să îi cumpăraţi albumele. Sau măcar să o ascultaţi pe Youtube. Noapte bună!
