Zilele Culturii Polone, un eveniment cu o tradiție de 23 de ani, oferă – la această ediție – un simpozion pe tema relațiilor polono-române de-a lungul secolelor și mai multe evenimente culturale.
Din 2006, un element indispensabil Zilelor Culturii Polone a devenit și Sărbătoarea Roadelor de la Solonețu Nou, în timpul cărora se prezintă toate comunitățile poloneze din România, dar și vecinii români și alte naționalități. Ediția de anul acesta a Zilelor Culturii Polone, cea de-a XXIV-a se va desfășura în zilele 24-26 august 2023, de această dată la Gura Humorului, Moara și la Solonețu Nou.
Zilele Culturii Polone vor începe pe 24 august la ora 9:00 la sala Tisa a hotelului Best Western Bucovina din Gura Humorului cu deschiderea simpozionului științific internațional. La ora 17:00 va începe un eveniment inedit pentru întreaga comunitate poloneză – inaugurarea Casei Polone din Moara, recent construită. La fel ca și celelalte Case Polone care există deja în Bucovina, aceasta nu va îndeplini doar un simplu rol practic, ci va servi și ca un fel de simbol care va unii comunitatea locală sub acoperișul său.
După deschiderea Casei Polone publicul va avea ocazia să vadă expoziția „Arhitectura Independenței în Europa Centrală”, creată de Centrul Cultural Internațional din Cracovia, pregătită în limba română de Institutul Polonez din București.
Sfârșitul Primului Război Mondial în anul 1918 a schimbat radical imaginea Europei Centrale. A adus libertate multor popoare, în timp ce pentru altele a însemnat schimbări profunde în viața politică și economică de până atunci. A luat naștere atunci o nouă ordine – politică, socială și culturală. Schimbările politice au făcut ca metropolele cândva pline de viață să-și piardă din importanță, în timp ce orașele de provincie au devenit peste noapte capitale de țări sau regiuni.
În cazul de față, arhitectura independenței este înțeleasă mai pe larg decât niște simple clădiri individuale. Este simbolul materialității sale în peisajul regiunilor și orașelor, al căutării unor noi modele de iconografie națională, al dorinței de a crea oportunități de dezvoltare socială, dar și al apariției ideii de un om nou. Daunele lăsate de război, schimbarea granițelor și ciocnirea cu noile realități politice și-au pus amprenta asupra dezvoltării culturii și formei arhitecturii în această parte a continentului în următoarele decenii.
Despre cum s-au schimbat Bucureștiul, Varșovia, Tallinn, Eforie Nord și Cernăuți – se poate afla parcurgând expoziția.
Organizatorul Zilelor Culturii Polone este Uniunea Polonezilor din România sprijinită de Institutul Polonez din București.