fbpx

„Descoperă Timișoara: oraș liber, spirit liber“ – eveniment ICR la Budapesta

Institutul Cultural Român de la Budapesta, în parteneriat cu Asociația TM2023, organizează evenimentul „Descoperă Timișoara: oraș liber, spirit liber“, pentru a marca 34 de ani de la declanșarea Revoluției din 1989. Proiectul include expoziția de fotografie „Timișoara Incognito – Revoluția din 1989“, semnată de fotojurnalistul Constantin Duma, și un concert de chitară susținut de muzicienii Ilie Stepan și Horea Crișovan. Cei prezenți vor putea urmări proiecții de fotografii și înregistrări video de la Revoluția din Timișoara pe fațada clădirii.

Evenimentul va avea loc marți, 5 decembrie 2023, ora 18:00, la sediul reprezentanței ICR Budapesta din strada Izsó nr. 5. și va fi inaugurat în prezența fotojurnalistului Constantin Duma și a celor doi muzicieni invitați, alături de directorul executiv al Asociației TM2023, Ovidiu Megan, precum și de reprezentanți ai Ambasadei României în Ungaria și ai ICR Budapesta.

Expoziția reunește o colecție de 34 de fotografii realizate în zilele Revoluției de la Timișoara de fotoreporterul Constantin Duma, selecția fiind realizată de curatorul Elena Aronoaie-Adorian, artist vizual și lector universitar doctor la Facultatea de Arte și Design, precum și director de creație la Epic Society. Expoziția va putea fi vizitată până la 31 ianuarie 2024.

Partea a doua a evenimentului va include un concert de chitară, cu doi importanți muzicieni ai Timișoarei: Ilie Stepan și Horea Crișovan. Programul abordat de artiști este alcătuit în consonanță cu tematica evenimentului și va cuprinde adaptări pentru duo de chitară: „War seeds”, „De toamnă”, „Forest song”, „Eterna tranziție”, „M’may”, „Turbo bluess”, „Fragile”, „Wish you were here”, „Mother”, „In the death car”, „Hotel California”.

Reclame

Ilie Stepan este unul dintre participanții cei mai activi la Revoluție, în data de 20 decembrie 1989 cântând (alături de Lică Dolga) din balconul Operei din Timișoara în fața a 100.000 de oameni care manifestau împotriva comunismului. Este compozitor, chitarist, instrumentist (vioară, pian, blockflöte, percuție), inginer de sunet, orchestrator, autor şi producător de proiecte muzicale. De asemenea, Ilie Stepan este membru fondator și lider al grupurilor PRO Musica, Stepan Project, Stepan Project Blues Foundation. În1995, a inițiat, împreună cu Horea Crișovan, proiectul de chitară acustică „Anotimpurile ghitării”.

Horea Crișovan este muzician, chitarist și compozitor român, fost sau actual membru al VanDerCris, Blazzaj, Neurotica, Cardinal, Stepan Project, Pro Musica, Abra, TM Groove. S-a făcut cunoscut ca muzician în 1987, când a avut prilejul să cânte alături de Logaritm. A compus peste 40 de productii discografice, este sound designer și compozitor pentru piese de teatru.

Pe toată durata evenimentului, pe fațada clădirii ICR Budapesta va fi proiectat un colaj cu imagini și înregistrări video de la Revoluția din 1989. Evenimentul se desfășoară în cadrul programului cultural prioritar Comunicarea Programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, finanțat de Ministerul Culturii.

Du vorba mai departe:

Lasă un comentariu

Reclame