Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă invită marți, 22 august 2023, de la ora 17.00, la Sala Media, la vernisajul expoziției itinerante „Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite”. Aceasta și-a dorit ca prin alăturarea patrimoniului muzeal să ofere vizitatorului o perspectivă variată a portului popular din mai multe zone ale țării noastre.
Cele 36 de piese de port și podoabe tradiționale din patrimoniul a 12 muzee din România, care compun expoziția, își continuă drumul prin țară și ajung la București, la Muzeul Țăranului. Vom avea ocazia de a urmări firul unor povești pentru a vedea ce ne unește, ce ne apropie. Vrem să descifrăm ce mesaje ne transmit strămoșii noștri, să aflăm cum era viața, cum erau acele vremuri.
Detalii despre piesele de port și podoabele tradiționale ce fac parte din demersul expozițional se regăsesc în „Z.MEU – Ziarul de muzeu!”, publicație inițiată și coordonată de Gela Neamțu și Mihaela Bolog de la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Acest proiect a fost inițiat de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Maramureșean Sighetu Marmației, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul Civilizației Dacice și Romane și Colecția Etnografică Marius Matei.
Expoziția va putea fi vizitată la Sala Media, în perioada 22 august – 17 septembrie 2023, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă.