Teatrul German de Stat Timișoara organizează în perioada 20-30 septembrie 2023 cea de-a 9-a ediție a Festivalului European de Teatru EUROTHALIA, una amplă și diversă ca parte din Programul Oficial Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.
Misiunea festivalului „Eurothalia” este explorarea tendințelor inovatoare, europene, din artele spectacolului, și apoi de a prezenta la Timișoara forme teatrale diverse precum: dramaturgie contemporană sau texte clasice montate într-un stil contemporan, teatru documentar sau teatru cu mize socio-politice, teatru de animație sau teatru de marionete, formate teatrale inovatoare exprimate prin intermediul noilor media și a elementelor performative. Astfel, prin diversificarea comunicării artistice, festivalul explorează dimensiunile inovatoare ale limbajului teatral.
Cu scopul de a deschide percepția asupra diferitelor formate din sfera artelor spectacolului european, festivalul aduce laolaltă spectacole de teatru, dans, teatru-dans, teatru documentar și teatru de marionete, spectacole nonverbale și producții cu elemente multimedia și animatronice din Germania, Spania, Grecia, Belgia, Macedonia, Letonia, Danemarca, Bulgaria și România.
Programul festivalului cu tema acestuia an își propune să confrunte publicul cu viziuni intergeneraționale ale lumii. Ediția acestui, în jurul temei „Perspective”, an dorește să exploreze diferitele perspective de apreciere și abordare a formatelor teatrale și a poveștilor intermediate de teatru, cu intenția de a reimagina lumea înconjurătoare prin filtrul viu al teatrului. Edițiea acestui an oferă alături de producțiile invitate ale celor mai vocale teatre și companii din Europa și o serie de evenimente conexe: ateliere tematice, dezbateri, lecturi scenice, programe de formare, tururi ghidate și expoziții pentru toate categoriile de vârstă.
Proiectul face parte din Programul cultural naţional Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanţat prin programul Theatre Artistic Excellence, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Judeţului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.