Festivalul “Namaste India”, ediția a XIII-a: 25-26 iunie la Casa Universitarilor

Pentru cei îndrăgostiți de India, probabil asta nu e neapărat o știre că știu deja, dar pentru curioșii care vor să mai descopere ceva nou, iată, vă invităm în acest final de săptămână la Festivalul Namaste India. Este în centru, la Casa Universitarilor, deci este ușor de ajuns, o puteți lega de ieșirea la cafea.

Programul din cele două zile are de toate:
– ateliere de yoga, meditație, dans indian, astrologie vedică, aromaterapie
– conferințe despre beneficiile masajului ayurvedic sau despre Vede
– lansări de carte și atelier de limbi indiene

O veți putea întâlni acolo pe doamna Carmen Mușat-Coman, fondatoarea editurii Cununi de Stele, editură ce publică opera doamnei Amita Bhose, profesor o viață la Universitatea București.

Programul complet îl găsiți aici.

Reclame

Ideea festivalului a venit în anul 2010, prima ediție a fost organizată de Angelica Helena Marinescu şi Iuliana Nălăţan, două doamne îndrăgostite de India. Puteți cumpăra, eventual, cartea Iulianei Nălățan publicată la editura Cununi de Stele, adică aici.

Din istoricul festivalului, așa cum apare pe site-ul Namaste India:

”Festivalul a fost lansat şi continuă să fie organizat ca urmare a susţinerii şi inspiraţiei primite din partea domnului Manohar Lal, Ofiţer Comercial şi Cultural în cadrul Ambasadei Indiei la Bucureşti în perioada Ianuarie 2007- August 2010. Îi mulţumim din suflet domnului Manohar pentru contribuţia deosebită avută la promovarea Indiei pe teritoriul romanesc şi pentru entuziasmul cu care ne-a sprijinit mereu!

O altă persoană dragă nouă, care a investit timp şi pasiune pentru a face acest festival posibil este doamna Carmen Coţovanu Pesantez, director artistic în cadrul Centrului de Artă “Euterpe”.

În iunie 2011, festivalul a fost organizat şi la Timişoara de asociaţia Banat Lions Cricket Club, cu sprijinul deosebit al domnului Mohammad Babar Hanna.

Începând cu anul 2011, festivalul este organizat de Centrul Cultural Rabindranath Tagore în colaborare cu Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București.

Începând cu anul 2013, festivalul s-a bucurat de sprijinul India Tourism Frankfurt și Incredible India, cu ajutorul Smt. Elisabeth Varte, Asistent Director în cadrul Ministerului Turismului și Smt Roma Singh, Director Regional, India Tourism Frankfurt.”

Du vorba mai departe:

Lasă un comentariu

Reclame