Lansare de carte – „Book of Visions for a #newTogether”

Creat la inițiativa artistei vizuale și expertei în drepturile fundamentale, Beate Winkler, acest program multidimensional a fost conceput în special pentru a pune în dialog comunitatea timișoreană cu artiști și experți austrieci din diferite domenii, înscriindu-se în procesul de pregătire a Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Între 2020 si 2023, Forumul Cultural Austriac București a organizat și desfășurat #newTogether, unul dintre cele mai extinse și mai ambițioase proiecte ale sale de artă și dialog social. 

Creat la inițiativa artistei vizuale și expertei în drepturile fundamentale, Beate Winkler, acest program multidimensional a fost conceput în special pentru a pune în dialog comunitatea timișoreană cu artiști și experți austrieci din diferite domenii, înscriindu-se în procesul de pregătire a Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. 

Finalul acestui proiect este marcat prin lansarea volumului în limba engleză „Book of Visions for a #newTogether”, o sinteză tuturor activităților desfășurate, care reunește cele mai importante contribuții ale participanților și partenerilor. Lansarea va avea loc pe data de 14 septembrie, ora 16.00, la Sala 2 a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara (Parcul Civic, Bulevardul Ion C. Brătianu), în prezența doamnei Beate Winkler, artistă vizuală și expertă în drepturile omului, a doamnei Ada Hausvater, directoarea generală a Teatrului Național din Timișoara, co-organizator al evenimentului, a domnului Georg Bardeau, Consul onorific al Austriei la Timișoara, și a domnului Leopold Unger, directorul Forumului Cultural Austriac. 

Reclame

Publicarea acestui volum a fost posibilă grație sprijinului acordat de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Evenimentul are loc cu ocazia Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și se află sub egida aniversării a 50 de ani a Departamentului pentru Afaceri Culturale al Ministerul austriac al Afacerilor Europene și Internaționale.  

În același context, va avea loc și finisajul instalației interactive „Voci ale Timișoarei – gânduri despre un nou Împreună”, găzduită de Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara încă din decembrie 2022. Între mai și octombrie 2022, artista Beate Winkler i-a invitat pe timișorenii participanți la diferitele evenimente organizate în cadrul programului #newTogether să-și înscrie ideile, dorințele, speranțele pentru anii ce vin pe lucrări de artă realizate special pentru acest scop pe hârtie manufacturată. Colectate într-o „Cutie a viitorului”, gândurile unei părți dintre locuitorii Timișoarei au fost expuse în foaierul Sălii 2; la rândul său, publicul spectacolelor TNTm și-a adăugat propriile mesaje celor deja existente. Toate aceste mici lucrări pe care au intervenit locuitorii Timișoarei vor fi expuse ulterior la Institutul Cultural Român de la Viena, începând cu 9 octombrie, dată la care va avea loc și lansarea austriacă a volumului „Book of Visions for a #newTogether”.

„Este timpul să privim crizele sociale ca pe o oportunitate de a promova dialogul între diferite grupuri sociale și sectoare de activitate. Este timpul să ne uităm la resursele existente, deoarece șansele de a crește coeziunea socială sunt mai numeroase și mult mai puternice decât credem, după cum arată cercetările internaționale privind conflictele. Ar trebui să comunicăm acest lucru oamenilor și societății, pentru ca această importantă resursă de gândire să beneficieze, în mod colectiv, tuturor. Toate acestea au fost motivele pentru care am propus proiectul #newTogether Forumului Cultural Austriac de la București, un program pe care l-am dezvoltat și implementat împreună. Ne-am propus să oferim spațiu de dezvoltare conceptului de „artă a posibilităților” în cadrul discursului public și, astfel, să aducem și „posibilitatea artei” în conștiința publicului”, spune artista și experta în drepturile omului, Beate Winkler.

Reclame

Creat special pentru comunitatea timișoreană, proiectul #newTogether s-a extins odată cu șocul crizei pandemice (incluzând evenimente și în alte regiuni ale României), devenind un spațiu de creare, discuție și analiză a unor idei si soluții cu implementare concretă, imaginate de specialiști austrieci, români și europeni în special din domeniul culturii. Timișoara a rămas însă punctul central al programului #newTogether, care a cuprins expoziții, ateliere, conferințe, dezbateri, performance-uri, proiecții de film etc. despre modurile în care societățile austriacă, românească și europeană, în general, se transformă în contextul noilor provocări internaționale și se proiectează în viitor. Volumul prezintă principalele etape și componente ale proiectului – filmul documentar #newTogether realizat de Carmen Lidia Vidu si de 60 de artiști români și austrieci, apelul de proiecte culturale, atelierele de lucru în cinci domenii de activitate, expoziția „Transforming” și instalația interactivă „Voci ale Timișoarei”.

Du vorba mai departe:

Lasă un comentariu

Reclame