Prima ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, și propune publicului peste o sută de obiective, evenimente culturale și programe educative organizate de entități muzeale sau organizații private, în spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 32 de județe ale României.
O premieră la nivel european, noua marcă culturală propusă de Rețeaua Națională a Muzeelor invită vizitatorii să descopere o lume neștiută a spațiului rural din România: muzee și colecții muzeale, case memoriale, gospodării țărănești conservate in situ, castele, domenii nobiliare, cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă și istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstirești, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri și multe alte atracții.
Detalii complete despre organizarea generală și programul evenimentelor din 2 septembrie pot fi găsite pe website-ul Noaptea Muzeelor, în secțiunea https://noapteamuzeelor.org/noaptea-muzeelor-la-sate/participanti/.
Cu ocazia acestei ediții inaugurale a evenimentului, Rețeaua Națională a Muzeelor din România a lansat și o campanie națională de dezvoltare de programe educative adresate copiilor și tinerilor din comunitățile rurale, prin care participanții înscriși la eveniment își pot promova și exploata colecțiile și patrimoniului cultural deținut. În colaborare cu Asociația „Da’DeCe”, RNMR a creat un KIT educațional, pus gratuit la dispoziția tuturor celor interesați pe website-ul Noaptea Muzeelor la Sate, secțiunea Resurse pedagogice. Proiectul este lansat și coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și co-finanțat de AFCN.