Pe parcursul celor cinci zile, iubitorii de artă vor avea ocazia de a viziona cinci spectacole de dans & performance în premieră în România, scurtmetraje, de a participa la expoziții și discuții de tip panel cu artiști, curatori, critici și coregrafi internaționali.
Celebrating Trouble – ChoreoCon este curatoriat și organizat de asociația 4Culture, în parteneriat cu danceWeb Viena. Programul propune o serie de evenimente care invită atât spectatorii, cât și artiștii deopotrivă, la introspecție, la dialog, la acțiune artistică/ socială, transformând teatrul într-o arenă pentru devenirea noastră umană.
Când cerul se prăbușește peste destinul nostru, mai putem celebra, dansa, cânta? Celebrating Trouble – ChoreoCon transformă teatrul într-o arenă pentru devenirea noastră umană, o invitație la reflexie, dialog și acțiune artistică.
Programul complet al manifestării Celebrating Trouble – ChoreoCon poate fi consultat aici!
4 OCTOMBRIE
Vernisaj: Expoziție Co- Creating our environment: Omul nu este măsura tuturor lucrurilor. Aceasta este premiza de la care pornesc cercetările artiștilor.
Let The Body Speak – proiecție de scurtmetraje de dans contemporan: O selecție de scurtmetraje de dans contemporan realizate de coregrafi și dansatori din Ucraina, urmată de un QA cu Stanislava Ovchinnikova ( curatoare și artist interdisciplinar din Ucraina). Mai multe despre eveniment, aici.
5 OCTOMBRIE
Discuție panel: Formarea de opinii (publice)
Necropolis, Performance, de Arkadi Zaides: Necropolis este o investigație documentară și coregrafică, care examinează conceptul de responsabilitate colectivă și se concentrează pe comemorarea miilor de refugiați anonimi care, din păcate, nu au reușit să ajungă în siguranță în Europa.
6 OCTOMBRIE
Discuție panel: Teatrul ca spațiu public
Precedents to a potential future, solo lecture performance,de /cu Anna Biczók: Ce este acolo care nu se vede? Există un moment anume în care se creează sensul?Reprezentația este o călătorie prin conștiința personală și, ca o plimbare imaginară, zboară peste granițele țărilor, cu vremuri și perspective diferite, realitate și fantezie, amestecând ceea ce este posibil și ceea ce nu este.
LANDSCAPE/S, lecture performance, de Claudia Bosse: O conferință-performance cu diferite medii despre gândirea (performativă) și practica coregrafică cu, în sau ca peisaje. O reprezentație desfășurată între trecuturi și viitoruri posibile, cu rezonanțe corporale, precum și noi explorări, cu diferite dimensiuni de timp, spațiu și coabitare.
7 OCTOMBRIE
Discuție panel: Arta ca mijloc de supraviețuire
Working Method Lab, showing – prezentare rezultate laborator de creație, artiști locali coordonați de regizorul și performer-ul Enkidu Khaled: Teatrul este un instrument de supraviețuire, nu un privilegiu.
A Song For Everyone, performance: Sunteți invitați într-o călătorie unică în lumea sunetelor, unde fiecare element rezonează la vibrațiile frecvențelor. Care este relația noastră cu respirația, vântul și sunetele materiei? Un performance bazat pe explorarea relațiilor dintre oameni și sunetele din mediul înconjurător.
INTERVENTION IS ENOUGH EVIDENCE. Finally, performance, de Alex Mirutziu: Performance-ul explorează cât de vulnerabilă este capacitatea noastră de a ne conecta cu noi înșine prin două metode diferite: intervenția (cum interacționăm cu noi înșine și cu alții în mod intim) și mărturia (cum împărtășim experiențele noastre cu ceilalți și cum ne inspirăm reciproc).
8 OCTOMBRIE
A Song For Everyone, performance: Sunteți invitați într-o călătorie unică în lumea sunetelor, unde fiecare element rezonează la vibrațiile frecvențelor. Care este relația noastră cu respirația, vântul și sunetele materiei? Un performance bazat pe explorarea relațiilor dintre oameni și sunetele din mediul înconjurător.
INTERVENTION IS ENOUGH EVIDENCE. Finally, performance, de Alex Mirutziu
Workshop de HIP – HOP cu artista Silke SILK Grabinger.