fbpx

Zilele Filmului Maghiar la Brașov

Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, în colaborare cu Asociația Culturală Secvențe și Egyesület a Barcasági Magyarságért (Asociația pentru Maghiarii din Țara Bârsei) organizează în 2024, pentru a treia oară, Zilele Filmului Maghiar în orașul de sub Tâmpa.

Zilele Filmului Maghiar din Brașov, care se derulează în perioada 11-14 aprilie, vor fi deschise cu proiecția filmului biografic despre viața medicului maghiar, Semmelweis Ignác, și care va avea ca eveniment conex expoziția prezentând viața și activitatea lui Semmelweis. 

Programul va include, de asemenea, alte două filme de succes ale anului trecut: noul film Elfogy a levegő (Fără aer), regizat de transilvăneanca Moldovai Katalin, și noul film Magyarázat mindenre (Explicație pentru tot), de Reisz Gábor. 

Programul Zilelor Filmului Maghiar din Brașov mai cuprinde o comedie romantică absurdă și fermecătoare, Cicaverzum (În Mâțăvers), și nu-i vom uita nici pe cei mici, care vor fi încântați de filmul Bogyó és Babóca (Bobiță și Buburuză).

Reclame

Având în cedere că anul aceasta este anul Campionatului European de fotbal și au loc Jocurile Olimpice de la Paris, programul include trei documentare cu tematică sportivă: Borsody István a realizat un documentar excelent despre echipa națională maghiară de fotbal, care a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial din 1938 din Franța și care este acum nemeritat uitată, iar Oláh Kata a regizat un film despre Keleti Ágnes, cea mai în vârstă campioană olimpică în viață din lume, și filmul Nemzet aranyai (Aurul unei națiuni) despre legendele maghiare de polo pe apă care au fost imbatabile între 1997 și 2008 (trei medalii olimpice de aur, două titluri europene și unul de campion mondial, două victorii în Liga Mondială și una în Cupa Mondială).

Filmele vor fi subtitrate în limba română iar intrarea la proiecțiile organizate la cinematograful Astra va fi liberă. Accesul este permis în limita locurilor disponibile.

Du vorba mai departe:

Lasă un comentariu

Reclame