fbpx

MȚR: atelier de mărțișorit și sporovăit pentru cei mici

Vineri, 23 februarie, Muzeul Național al Țăranului Român îi invită pe cei mici între orele 10.30 – 12.00, la un atelier de mărțișorit și sporovăit cu Raluca Oprea-Minoiu.

Nu toți suntem talentați la schi. Noi ne pricepem la mersul tiptil prin muzeu, trezitul obiectelor adormite și la spus povești. Hai și tu!

Întâi dăm o raită prin muzeu, la vânătoare de semne care protejau de cele rele, în vremuri nu foarte de demult. Apoi facem un șnur luung, cât o zi de vacanță. Sau cât noi de lung. Șnur roș-alb sau negru-alb, ca pe vremuri. 

Apoi, din tot felul de materiale plăcute atingerii – fetru, cauciuc, paiete, pânză, hârtie manuală, pastă modelatoare, facem un mărțișor-amuletă, două, ba trei, după pricepere și curaj. Și dacă e vreme, spunem și o poveste, cu babe,sfinți și zmeură.

Reclame

Atelierul se adresează copiilor de la cinci ani. Participarea se face numai pe bază de înscriere la adresa de email: atelieruldecreativitate@gmail.com. Prețul unui atelier: 25 lei/participant.

Du vorba mai departe:

Lasă un comentariu

Reclame