Proiectul „Academia Culturală Coreeană Sejong”, organizat de Institutul King Sejong din Bucureşti în semestrul de toamnă, 2023, ne invită la cursurile de cultură coreeană!
Academia organizează 8 cursuri culturale coreene: Mâncare coreeană, K-pop, K-drama și cursuri speciale intensive Samulnori (4 tobe tradiționale coreene), Talchum (Dans cu măști), Hanbok (Costum tradițional coreean) cu profesori experți din Coreea. Toate cursurile de cultură coreeană se vor desfăşura fizic.
Perioada cursurilor: 8 ~ 30 septembrie 2023 (cursurile se vor desfășura în intervalul 8 – 29 septembrie, iar ceremonia de încheiere are loc pe 30 septembrie 2023)
Perioada de înscriere: 22 august ~ 31 august 2023. Înscrierea se face doar prin cerere on-line. Cererea va fi activată pe 22 august, ora 10:00
Se pot înscrie la cursurile gratuite cetățeni români care locuiesc în România, cu vârsta minimă de 14 ani. Locul de desfășurare este la Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” (Splaiul Unirii 176, sector 4, București).
Important de știut!
- Înscrierea se face după principiul „primul venit, primul servit”.
- O persoană se poate înscrie la un singur curs. (Mâncare coreeană 1, Mâncare coreeană 2, K-POP, K-drama, Samulnori, Talchum, Hanbok 1, Hankbok 2). Fiecare curs are 2-5 şedinţe.
- Toate cursurile se vor ţine fizic la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir.
- Se acordă diplomă de absolvire celor care se prezintă la curs în proporție de minim 65% (adică minim 4 din 5 ședințe, dar la Cursul de mâncare coreeană participarea este obligatorie la toate. La Cursul de K-drama participarea este de minim 2 ședințe din 3 ședințe).
- Este posibil ca perioada de înscriere să se încheie mai repede dacă se atinge numărul maxim de înscriși.
- Institutul King Sejong poate folosi poze sau videoclipuri din timpul cursurilor și ceremoniei
Detalii despre înscriere găsiți pe pagina Institutului, https://www.facebook.com/BucurSejong