Evenimentul, care are loc sub patronajul președintelui UDMR Kelemen Hunor, este organizat de Consiliul Județean Harghita, Centrul Cultural și de Arte Lăzarea, Fundația Casa Tradițiilor Ardelenești și Academia Maghiară de Arte, în colaborare cu Institutul nostru.
Ádám Gyula s-a născut în comuna Cârța (jud. Harghita) la data de 28 noiembrie 1961 și a absolvit secția de grafică a Liceului de Artă din Târgu Mureș (1981). Este autorul unor lucrări fotografice cu caracter etnografic, cu precădere din Secuime și zona Ceangăilor din Moldova. Începând cu 1990, își expune fotografiile în cadrul unor expoziții de grup și personale. Primele succese le-a avut cu fotografii din viața ceangăilor din Moldova și Secuime, respectiv cu cele despre viața autentică a teatrului. Expozițiile sale de mare succes (Poetica portretului, Umblând pe meleaguri, Ziua Celor O Mie de Fete Secuience) au fost prezentate în mai multe orașe din Transilvania și în București.
Paradisul regăsit constituie cea mai reprezentativă și valoroasă selecție de până acum a prestigioasei opere al artistului fotograf din Miercurea Ciuc, care aduce pe simeză 60 de fotografii. Expoziția cuprinde în principal compoziții, portretele unei lumi sincere și autentice în care autorul fotograf pătrunde pentru a-i surprinde complexitatea și totodată limpezimea cu infinită grijă, înțelegere, căldură și umor. În cadrele sale, Ádám Gyula ne îngăduie accesul spre un univers de expresivitate, candoare, detașare, spre sinceritatea și luminozitatea oamenilor anonimi ai pământului. Realizate, cu o tehnică fără greș, cu încadrări perfecte și cu o cromatică armonioasă și subtilă, lucrările din expoziție ce abundă în umor și șăgălnicie, prezintă o lume învelită ca într-un cocon în firescul ei.
După vernisaj expoziția poate fi vizitată în perioada 6–27 martie 2024, între orele 10.00-17.00