Expoziție de poezie la Timișoara: CINE OARE POATE ÎNȚELEGE?

Proiectul cuprinde 14 panouri cu poezii scrise de refugiați și migranți care trăiesc în Germania.

În Europa de astăzi, în care multe țări refuză să preia cote de refugiați – în unele cazuri pentru că populația lor trăiește precar, în alte cazuri din motive naționaliste – Daniela Boltres a adus în fața publicului timișorean un proiect participativ de poezie – WER VERSTEHT DAS SCHON? (CINE OARE POATE ÎNȚELEGE?), un spațiu de discuții pe tema refugiaților și a înstrăinării. Proiectul cuprinde 14 panouri cu poezii scrise de refugiați și migranți care trăiesc în Germania.

Vernisajul expoziției WER VERSTEHT DAS SCHON? (CINE OARE POATE ÎNȚELEGE? ©Daniela Boltres) a avut loc marți, 20 februarie 2018, la ora 19.00 la MISC. (Splaiul Nicolae Titulescu). La eveniment a fost prezentă și curatoarea Daniela Boltres. La vernisaj, poeziille au fost citite în limbile originale precum și în limbile germană și română.

Evenimentul a fost urmat, astăzi și mâine,  de două zile de workshop în format cafenea – spațiu de discuție pentru a împărtăși experiențe, a reflecta și a discuta despre experiențele personale, dar și amintirile participanților.

CINE OARE POATE ÎNȚELEGE? ©: Cafenea – spațiu de discuție cu tema  ‘A fi refugiat, a fi acasă’

Workshop-ul are loc în zilele de 21 și 22 februarie, între orele 10:00-13:00, la MISC. Sunt așteptați să participe tineri liceeni, studenți, refugiați care trăiesc la Timișoara, dar și alte persoane interesate de tematică. Workshop-ul se va desfășura în limbile engleză/ română.

Cafeneaua – spațiu de discuție e un concept provenit din tradiția «Vindecarea amintirilor», pus în practică în Africa de Sud în timpul Apartheid-ului, în Irlanda de Nord în timpul conflictului între catolici și protestanți precum și în sud-estul Europei, de exemplu în România în 2004, în cadrul eforturilor de reconciliere interconfesionale – între religii, culturi și biserici.

Daniela BOLTRES, poetă și activistă, este multiplă beneficiară a unor burse literare  oferite de landul Mecklenburg-Vorpommern. În Osnabrück conduce Café International și asociația Kulturarbeit im Exil – Centrul pentru refugiați. Ea lucrează ca formator intercultural și moderator al cafenelei – spațiu de discuție.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural German Timișoara cu sprijinul Institutului Goethe București. Parteneri: Basca, MISC, Oekohaus Rostock eV, Exil-Osnabrücker Zentrum für Flüchtlinge.

Articole similare

”prima hartă interactivă a restaurantelor etnice, ethnicmarket.ro”

20 octombrie 2025

Descoperă gusturile lumii în România: prima hartă a restaurantelor etnice

Fundația Arta și EthnicMarket.ro lansează prima hartă a restaurantelor etnice din România — un proiect colaborativ ce reunește peste 100 de localuri din București și, curând, din toată țara, pentru a celebra diversitatea culinară și culturală prin gusturi, povești și oameni.
ethnicmarket | hartă interactivă | mâncare | restaurante etnice