CLUJ MODERN a ajuns la cea de a XV-a ediție a sa. Este pentru prima dată când fondatorul acestui respectat festival internațional de muzică contemporană, compozitorul Cornel Țăranu, nu se va mai afla alături de organizatori pentru a deschide și a onora cu prezența sa inspiratoare șirul de concerte consacrate muzicii noi. Dedicând această ediție memoriei personalității lui Cornel Țăranu – compozitor, dirijor, profesor, muzicolog, academician, mentor al mai multor generații de discipoli – aceștia onorează o datorie de suflet.
Cu un format de acum cristalizat în spațiul concentrat dar intens al unei săptămâni – 6/12 aprilie 2024 – Cluj Modern va aduce din nou împreună forțe componistice și interpretative de valoare din peisajul local, național și internațional.
Altminteri decât în toate celelalte ediții, unde, cu foarte rare excepții, un compozitor era reprezentat cu câte o singură lucrare, acum vom include în fiecare concert cel puțin o lucrare de Cornel Țăranu.
Compozitori ai generațiilor mai noi vor fi invitați la rândul lor să compună lucrări dedicate memoriei lui Cornel Țăranu. Simpozionul tradițional din cadrul festivalului va pune în valoare, prin studii și dezbateri, spectrul amplu și variat al preocupărilor Maestrului, cu titluri precum „Remembering Țăranu – arc peste timp”, „Ars Nova, laborator al creației muzicale”, „Colocviu în Panteon: Sigismund Toduță și Cornel Țăranu”, „Muzica de film a lui Cornel Țăranu”, „Ultima primă audiție: „Alte cântece”, „Muzicieni în Academia Română”, „Cluj Modern – o istorie în desfășurare”.
Programul festivalului și informații despre acces pot fi găsite aici: https://anmgdblog.ro/cluj-modern/