Târg și atelier de Mărțișor, organizate la Viena

Institutul Cultural Român de la Viena va organiza în zilele de 25 februarie și 3 martie 2024 Târgul de Mărțișor care va avea loc în spațiul de pe Bruno-Marek-Allee nr. 9 Viena 1020 și va fi deschis publicului între orele 9:00-12:00. Cu această ocazie creatorii de mărțișoare din Viena vor expune cu vânzare obiecte realizate manual.

Târgul de Mărțișor îşi propune să promoveze obiceiul mărţişorului, unul dintre cele mai vechi simboluri româneşti, care a fost inclus în patrimoniul imaterial al UNESCO în 2017. Tradiția simbolizează începutul primăverii, fiind transmisă încă din Antichitate. Inițial mărțișorul era reprezentat de un șnur alb și unul roșu, fiind dăruit membrilor comunității în data de 1 martie și purtat pentru câteva săptămâni, cu rol de protecție. Treptat, Mărțișorul s-a transformat, fiind confecționat din diverse materiale și adăugându-i-se diverse alte podoabe.

Spațiul dedicat târgului este pus la dispoziție de Biserica Ortodoxă Română „Pogorârea Sfântului Duh și Sf. Ștefan cel Mare” din Viena.

De asemenea, Institutul Cultural Român de la Viena invită copiii de orice vârstă să participe la Atelierul Mărțișorului, în cadrul căruia vor avea posibilitatea de a confecționa mărțișoare sub îndrumarea doamnei Carmen Sereș. Atelierul Mărțișorului va avea loc sâmbătă, 27 februarie, la ora 15.30, la Biserica Ortodoxă Română „Pogorârea Sfântului Duh și Sf. Ștefan cel Mare” (Bruno-Marek-Allee nr. 7B) din Viena. Înscrierile pentru atelier se fac la adresa de e-mail carmen.seres.cs@gmail.com

Atelierul este dedicat copiilor de toate vârstele din cadrul comunității românești din Viena, promovând atât obiceiul dăruirii unui mărțișor, cât şi tradiţia creării obiectului în sine.

Mărțișorul a fost inclus de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, în 2017, în urma candidaturii unui dosar multinațional, depus de România alături de alte trei ţări – Bulgaria, Republica Macedonia de Nord și Republica Moldova. Tradiția sărbătoririi Mărțișorului își are originea în Imperiul Roman. Șnurul de mărțișor era confecționat și oferit în comunitate de 1 martie și simboliza puritatea, începutul, sănătate și frumusețe.

Articole similare

”prima hartă interactivă a restaurantelor etnice, ethnicmarket.ro”

20 octombrie 2025

Descoperă gusturile lumii în România: prima hartă a restaurantelor etnice

Fundația Arta și EthnicMarket.ro lansează prima hartă a restaurantelor etnice din România — un proiect colaborativ ce reunește peste 100 de localuri din București și, curând, din toată țara, pentru a celebra diversitatea culinară și culturală prin gusturi, povești și oameni.
ethnicmarket | hartă interactivă | mâncare | restaurante etnice