fbpx

3 expoziții ale designerilor maghiari la ROMANIAN DESIGN WEEK

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București prezintă noi creații de vârf ale designerilor maghiari în cadrul Romanian Design Week 2018.

După expoziția de succes de anul trecut a Universității de Arte Moholy-Nagy din Budapesta, intitulat Mercedes Design, în acest an vor fi prezente la Romania Design Week trei catedre de la aceeaști universitate, cu trei expoziții distincte.

În cadrul programului celui mai important eveniment de design din România se pot vizita expozițiile Future Traditions la sediul Institutului Balassi – Institutul Maghiar din București (str. Gina Patrichi nr. 8), Download Design la Casa Petőfi din București (str. Ion Zalomit nr. 6) și MOME Graphic Design Diploma la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (str. Academiei nr. 18-20). În legătură cu aceste expoziții vor avea loc întâlniri și prezentări profesionale.

3 expoziții ale designerilor maghiari la ROMANIAN DESIGN WEEK

Reclame

Obiectivul Institutului de Design din cadrul Universității de Arte Moholy-Nagy (MOME) este formarea de artiști designeri cu viziune deschisă, care reacționează sensibil la procesele actuale ale mediului, societății și culturii, și reprezintă calitatea la cele mai înainte nivele de profesionalism. De asemenea consideră ca o obligație formarea de designeri competitivi în domeniul designului pe plan național și internațional. Sistemul instituțional facilitează interferența dintre domeniile de specialitate ale Catedrei de Design de obiecte, de textile și de creație de obiecte, realizarea activității artistice interdisciplinare, și aprofundarea unei viziuni integrative.

Institutul de Design oferă posibilitate pentru generarea unui dialog activ între instituțiile și organismele profesionale de design din Ungaria, Europa și din lume. Este un atelier spiritual efervescent care asigură o pregătire profesională de înalt nivel studenților săi, considerând deopotrivă importante păstrarea tradițiilor, dar și integrarea cunoștințelor noi în educație. Îmbină progresul și tradiția, bazându-se pe activitatea de cercetare a trecutului și a viitorului, generând noi calități de design și artă. În acest spirit se realizează și proiectul lor internațional de dezvoltarea a cercetării Future Traditions.

3 expoziții ale designerilor maghiari la ROMANIAN DESIGN WEEK

Reclame

Expoziția de design de produse a fost realizat în cadrul programului norvegian-maghiar de către Universitatea de Artă Moholy-Nagy (MOME) din Budapesta și University College of Southeast Norway din Notodden: Future Traditions. La realizarea expoziției au participat deopotrivă profesori și studenți din ambele instituții educaționale. Expoziția a avut ca temă principală studierea ornamenticii în arta populară norvegiană și maghiară, reinterpretarea patrimoniului tradițional ale ornamentelor în meșteșugurile și artele populare, și integrarea lor într-un context dinamic contemporan, social, tehnologic, economic și educațional, în așa fel încât să devină un patrimoniu model tradițional folosirea acestora în aplicarea obiectelor contemporane.

Expoziția va fi deschisă la sediul Institutului Balassi din București, miercuri, 23 mai, la ora 19.00 în prezența celor doi coordonatori ai proiectului, Harmati Hedvig, șef de catedră al Departemenului Design de Textil (MOME) și Bodil Akselvoll, director al Departamantului Artă Tradițională și Muzică Populară, University College of Southeast Norway HSN. Va fi prezent de asemenea și unul dintre artiștii expozanți, Szalai Bálint, student la MOME. Expoziția va fi introdusă publicului în contextul expoziției de design din București de Dinu DUMBRĂVICIAN, șef de catedră al Departamentului de Design (UNARTE, București).

3 expoziții ale designerilor maghiari la ROMANIAN DESIGN WEEK

Download Design, după cum arată și numele, este un proiect în cadrul căruia studenții au creat desene de fabricație și modele de mobilier care se pot descărca gratuit de pe internet. Scopul este acela ca tinerii designeri să intre în contact cu industria încă din anii studenţiei. Download Design încearcă să dea răspunsuri fenomenului digital, fiind un proiect experimental de succes şi care vine cu o nouă abordare, încearcă să găsească soluții la o serie de anomalii existente în industria de prelucrare a lemnului şi mobilă, pe de altă parte, acesta se adresează publicului larg și doreşte să pună la dispoziţia tuturor piese de mobilier cu design de calitate. Proiectul Download Design își propune să maximalizeze sursele locale și să sprijine întreprinzătorii mici. Designerii studenți sunt încurajați să-și gândească planurile în funcție de materialele existente în perimetrul lor, din care să se poată realiza obiectele de mobilier. Puterea coezivă a proiectului Download Design este ideea de a împărtăși și de a colabora prin democratizarea cunoștințelor și a know-how-ului.

La București prezentăm colecția Download Design Kids, care va fi vernisată miercuri, 22 mai, ora 19.00, la Casa Petőfi (str. Ion Zalomit, 6, lângă parcul Cișmigiu), de PÜSPÖK Balázs, șef catedră la Catedra de Design, Institutul de Design (MOME). La vernisaj, Patrick MORĂRAȘ, designer MORMI va pune în dialog conceptul de fabricarea obiectelor din lemn pentru copii dintre cele două țări, în contextul în care proiectul MORMI oferă jucării și jocuri logice pentru copii fabricate exclusiv din lemn.

Expoziția MOME Graphic Design Diploma prezintă lucrările a 11 tineri artiști designeri care şi-au obţinut diploma de masterat în cadrul Departamentului de Graphic Design de la Institutul Media din cadrul Universității de Artă Moholy-Nagy de la Budapesta în 2017.

La evenimente va participa directorul Institutului de Design (MOME) Koós Pál.

Du vorba mai departe:
Reclame