„Aglaja” este un spectacol de teatru ce leagă pe scenă 6 actori cu posibilități foarte speciale de a explora scena teatrală contemporană, 6 actori care sub lumina strălucitoare a circului te invită să faci parte dintr-o familie cu un destin extrem de neprevăzut, din care se pot învăța multe despre viață.
Centrul Cultural European UNESCO „Nicolae Bălcescu” aduce în atenția spectatorilor o poveste care are loc în lumea circului. AGLAJA este o adaptare a celor două romane „De ce fierbe copilul în mămăligă” și „Raftul cu ultimele suflări” scrise de autoarea Aglaja Veteranyi, de origine română. Avanpremiera va avea loc la 21 martie, iar premiera, la 29 martie, ora 19.00.
„Aglaja” este un spectacol de teatru care proiectează, dansează și cântă destinul unei familii de artiști de circ. Este o adaptare a celor două romane „De ce fierbe copilul în mămăligă” și „Raftul cu ultimele suflări” scrise de autoarea Aglaja Veteranyi, de origine română.
Spectacolul conține proiecții video care aproape că transformă gândurile
Aglajei într-un film. Bucurii, frici, angoase, toate sunt proiectate pe „o fâșie de cort de circ”, sau mai bine zis, pe o fâșie din sufletul Aglajei… Se dansează și se cântă cu emoție și nerv și se joacă cu pasiune…
Luni 21 martie, ora 19.00 – AVANPREMIERA
Marți 29 martie, ora 19,00 – PREMIERA
Concept / coregrafie: Ștefan Lupu
Dramatizare: Alina Petrică
Distribuția: Alina Petrică, Anca Florescu, Adrian Ciobanu, Olimpiu Blaj,
Alexandru Lucian Aron, Ștefan Lupu
Preț bilete: 20 lei
15 lei / redus
Rezervări bilete: 021.336.43.40