Scriitoarea, regizoarea şi scenografa Alexandra Badea va primi titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și al Literelor (Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres) de la Excelența Sa domnulFrançois Saint-Paul, Ambasadorul Franței în României, în cadrul unei ceremonii care va avea loc marți, 26 aprilie 2016, la Reședința Franței (Strada Biserica Amzei nr.13-15) de la ora18.30.
Născută în 1980 la Bucureşti, Alexandra Badea s-a stabilit în Franţa din 2003. A publicat zece volume în limba franceză, în special piese de teatru, şi un roman, în 2014 –„ Zone d'amour prioritaire". Piesa de teatru „Pulvérisés" a primit, în Franţa, Marele premiu pentru Literatură dramatică, în 2013.
Piesele de teatru ale Alexandrei Badea au fost puse în scenă de regizori francezi cunoscuți precum Frédéric Fisbach, Jonathan Michel, Jacques Nichet și Aurélia Guillet, Matthieu Roy, Cyril Teste sau Anne Théro pe scenele unor teatre celebre printre care Teatrul de Comedie din Reims, Teatrul Național din Strasbourg și Teatrul de Comedie de Saint-Etienne.
Piesele sale de teatru au fost traduse în limbile germană, engleză și portugheză.
Primul său scenariu, „Solitudes", a fost ecranizat de realizatorul Liova Jedlicki în decembrie 2011, selecționat la Festivalul de la Clermont Ferrand și difuzat de postul de televiziune France 2. Filmul a fost recompensat cu Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, Mențiunea presei și Mențiunea juriului la Festivalului de la Clermont Ferrand, precum și Premiul Juriului și Premiul juriului tânăr la Festivalul de la Ales și Marele Premiu la Festivalul Internațional de la Barcelona.
În domeniul cinematografiei, Alexandra Badea a realizat două scurt-metraje : „24 heures" și „Le Monde qui nous perd".
Ordinul Artelor și Literelor (Ordre des Arts et des Lettres) este una dintre principalele distincții ale Republicii Franceze. Este o decorație onorifică având scopul „de a recompensa acele persoane care s-au distins prin creațiile lor în domeniul artistic sau prin contribuția pe care au avut-o în propagarea artelor și literelor în Franța și în lume". Înființat la 2 mai 1957, acest Ordin onorific recompensează merite ale artiștilor, scriitorilor, creatorilor și are trei grade – Cavaler, Ofițer și Comandor – care sunt conferite prin decizia ministrului Culturii și Comunicării, după avizul Consiliului Ordinului Artelor și Literelor, atât unor cetățeni francezi cât și cetățenilor străini./.