Filmele prezentate anul acesta la ediția 12 a CinePOLSKA au fost apreciate de juriile multor festivaluri și de către criticii de film și, ceea ce este cel mai important, au atras în sălile cinematografelor poloneze și europene numeroși spectatori. Motto-ul festivalului, care se va desfășura la cinematograful Elvire Popesco, este „Istorii din prezent”.
– Filmele din acest an sunt, în primul rând, istorii captivante despre oameni aflați în fața unor alegeri dificile, care îngăduie spectatorului să se emoționeze, să reflecteze, dar și să se amuze. Acțiunea majorității lor are loc în zilele noastre. – explică Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București care, în colaborare cu Asociația Cineaștilor din Polonia, organizează festivalul. – Motto-ul CinePOLSKA 2016 are și o altă semnificație. Aceste filme, care povestesc despre trecut, abordând astfel problematica istoriei, au un mesaj universal și foarte actual. – adaugă Agnieszka Skieterska.
CinePOLSKA va fi deschisă vineri, 18 noiembrie, de concertul formației poloneze Wojtek Mazolewski Quintetîn Clubul Control. Muzicienii cântă jazz, dar energia și personalitatea lor scenică îi face să semene mai degrabă cu niște rockeri. – L-am invitat pe Wojtek Mazolewski și formația sa datorită muzicii lor extraordinare, apreciată în Polonia și în alte țări din lume, datorită contactului extraordinar pe care îl au publicul și datorită faptului că formația face parte din distribuția filmului care, a doua zi după concert, sâmbătă, va deschide festivalul nostru. Este vorba despre filmul „Excentricii. Pe partea însorită a străzii”. – explică Agnieszka Skieterska.
Muzicienii interpretează în film piese celebre aparținând unor mari legende ale jazzului din perioada anilor ’50. În cadrul concertului din clubul Control, formația va interpreta compoziții de pe coloana sonoră a „Excentricilor”, dar și piese de pe ultimul său album intitulat „Polka”. Accesul la concertul organizat cu ocazia împlinirii a 15 de activitate a Institutului Polonez din București va fi liber.
După inaugurarea muzicală a CinePOLSKA, pe spectatori îi așteaptă șase seri de film polonez.
În prima seară, sâmbătă, 19 noiembrie, la ora 20.00, aceștia vor putea vedea filmul plin de umor și cu o muzică excelentă „Excentricii. Pe partea însorită a străzii”, regizat de Janusz Majewski, unul dintre decanii de vârstă ai cinematografiei poloneze. Povestea spusă cu grație despre niște muzicieni care luptă pentru libertatea lor spirituală în vremurile întunecate ale stalinismului este, în același timp, un imn adus jazz-ului și pionierilor acestuia. Înainte de prima proiecție din cadrul festivalului, pe spectatori îi va aștepta la intrare și o surpriză care îi va încălzi.
În ziua următoare va putea fi vizionat filmul Małgorzatei Szumowska, intitulat „Trupul”, distins, printre altele, cu Ursul de Argint pentru regie la Berlinală. Aparent o simplă istorie de familie, el devine în mâinile tinerei regizoare o discuție emoționantă despre spiritualitate, despre viața de după moarte și raportarea noastră față de propriul corp.
Săptămâna următoare, vineri, 25 noiembrie, weekend-ul începe cu „Anatomia răului” – thriller-ul lui Jacek Bromski, un creator cu o bogată experiență. O capodoperă a filmului de gen, pelicula prezintă o Polonie ocupată de corupție, plină de secrete și conspirații, fiind o propunere extrem de tentantă pentru iubitorii filmelor „noir”.
Ziua de sâmbătă, 26 noiembrie, aduce două filme. Primul dintre ele este pelicula regizoarei Kinga Dębska, cu titlul „Vaci mai sunt fetele mele”, povestea tragi-comică a două surori, Marta și Kasia, care, în contextul unor grele încercări pentru familie, își schimbă total atitudinea față de ele însele. Deși filmul vorbește despre momente tragice pentru orice familie, regizoarea a evitat banalitatea unui serial TV, reușind să facă spectatorii să râdă foarte des în timp ce urmăresc filmul și să iasă din cinematograf într-o stare de bună dispoziție, gândindu-se însă la ceea ce este cu adevărat important în viață. Distribuția actoricească de prim rang face ca povestea să fie vizionată cu mare plăcere. Filmul a primit premiul publicului la numeroase festivaluri, cel mai recent la Festivalul „Ceau, Cinema!” din Timișoara.
În aceeași zi va fi prezentată și drama psihologică „Înstrăinare” de Dariusz Gajewski, un film care abordează o problemă foarte bine cunoscută în țările Europei de Est – neputința emigranților în fața instituțiilor internaționale și a procedurilor insensibile. Bazată pe fapte reale, istoria părinților polonezi care luptă în Suedia pentru copilul lor, luat de asistența socială, ține spectatorul în tensiune până la finalul filmului.
Festivalul CinePOLSKA se va încheia duminică, 27 noiembrie, cu filmul „Statele unite ale iubirii” al tânărului regizor Tomasz Wasilewski. Povestea a patru femei, aparent fericite, și a complicatelor lor povești de dragoste îi ridică spectatorului semne de întrebare, dar fără răspunsuri clare. Wasilewski a fost premiat pentru acest film cu Ursul de Argint pentru scenariu la Berlinala din acest an.
Noutatea festivalului de filme poloneze de anul acesta va fi programul pregătit împreună cu Festivalul de filme pentru copii și tineret „Kino w Trampkach” („Cinema în teniși”) din Varșovia special pentru micii spectatori pentru ziua de duminică, 27 noiembrie.
Dimineața, în mediateca pentru copii a Institutului Francez copiii vor putea participa la realizarea unui scurtmetraj de animație inspirat din cartea pentru copii „Regele Mateiaș Întâiul” a scriitorului și pedagogului polonez Janusz Korczak. Atelierul va fi susținut de regizoarea Daria Kopiec. Activitățile vor fi traduse în limba română și vor fi însoțite de proiecția unei scurte animații regizate de Daria Kopiec, „Metamorfoza lui Gucio”, inspirată din romanul omonim al scriitoarei poloneze Zofia Urbanowska și realizat în colaborare cu un grup de copii. Atelierul de animație este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, iar participarea la el și la proiecția de film se va face doar pe bază de înscriere pe pagina www.culturapoloneza.ro începând cu 14 noiembrie. Numărul de locuri este limitat. Formularul de înscriere poate fi completat aici: CinePolska – Atelier de animație pentru copii.
În a doua parte a zilei, la ora 15.30, copiii cu vârsta peste 9 ani vor porni într-o călătorie plină de primejdii și mister pe care nu o vor uita foarte repede. Filmul de aventură „Clubul hoinarilor și secretul bunicului Ieronim”îi va ține în tensiune continuă și-i va face să râdă atât pe copii, cât și pe părinții lor.
Festivalul CinePOLSKA este organizat de Institutul Polonez din București și Asociația Cineaștilor din Polonia, cu sprijinul financiar al Institutului Polonez de Artă Cinematografică și în colaborare cu Ambasada Franței în România, Institutul Francez din București, Clubul Control și Festivalul de film pentru copii și tineret „Kino w trampkach” („Cinema în teniși”) din Varșovia.
În primăvara lui 2017, CinePOLSKA va ajunge și în alte orașe din România, unde spectatorii vor putea vedea o selecție a filmelor prezentate anul acesta la București.
– Proiecțiile de filme din cadrul CinePOLSKA se desfășoară în zilele de 19-20 noiembrie și 25-27 noiembrie 2016, la cinematograful Elvire Popesco (bd. Dacia nr. 77), iar atelierul de animație va avea loc la aceeași adresă, la mediateca pentru copii a Institutului Francez. Intrarea se va face pe bază de bilet.
– Concertul cvintetului Wojtek Mazolewski va avea loc pe 18 noiembrie 2016, în Clubul Control (str. Constantin Mille nr. 4), iar intrarea va fi liberă.
– Biletele pentru filme pot fi achiziționate de la casa de bilete a cinematografului Elvire Popesco, de la librăriile Kyralina, Anthony Frost, Hecate și Humanitas, în timpul programului cu publicul și în limita locurilor disponibile, precum și online pe elvirepopesco.ro.
– Participarea la atelierul de animație pentru copii se face pe bază de înscriere pe pagina www.culturapoloneza.ro începând cu 14 noiembrie 2016. Formularul de înscriere poate fi completat aici: CinePolska – Atelier de animație pentru copii.
– Filmele au subtitrare în limba română, iar filmele pentru copii vor fi dublate în limba română.
Programul integral AICI.
Sursa: http://culturapoloneza.ro/events/item/cinepolska-filme-poloneze-la-bucuresti.html