Etnograful maghiar din Transilvania, Zoltán Kallós a fost distins cu premiul EU Europa Nostra Award 2017

Comisia Europeană și Europa Nostra au dezvăluit câștigătorii Premiului Uniunii Europene pentru patrimoniul cultural. România are doi câştigători: etnograful maghiar Zoltán Kallós şi Palatul Culturii din Blaj.

Comisia Europeană și Europa Nostra au dezvăluit câștigătorii Premiului Uniunii Europene pentru patrimoniul cultural. Premiile Europa Nostra reprezintă recunoaşterea europeană de top în domeniul patrimoniului. Celor 29 de laureați din 18 țări le-au fost recunoscute realizările notabile din conservare, cercetare, servicii dedicate și educație, formare și acţiuni de conştientizare. Juriul format din experţi independenţi a examinat un total de 202 cereri, prezentate de organizații și persoane din 39 de țări din Europa. Zoltán Kallós din România este unul dintre câștigătorii din acest an!

Cetățenii din întreaga lume pot acum vota online pentru premiul publicului pentru proiectul/proiectele câștigător/câștigătoare din propria lor țară sau din altă țară europeană. Votanții au șansa de a câștiga o excursie pentru două persoane în Finlanda unde vor fi invitați speciali la ceremonia de decernare a premiilor care va avea loc în orașul istoric din Turku, în data de 15 mai. În timpul ceremoniei, vor fi anunțați cei șapte câștigători ai marelui premiu, fiecare dintre ei va primi 10.000 €, precum şi câștigătorul premiului publicului, ales dintre proiectele câștigătoare din acest an.

„Îi felicit pe toți câștigătorii. Realizările lor demonstrează încă o dată cât de dedicați sunt mulți europeni în protejarea și salvgardarea patrimoniului lor cultural. Proiectele lor evidențiază rolul important al patrimoniului cultural în viața și în societatea noastră. Mai ales astăzi, când Europa se confruntă cu multe provocări mari pentru societate, cultura este vitală pentru a ne ajuta să creștem gradul de conștientizare a istoriei și a valorilor noastre comune și să promovăm toleranța, înțelegerea reciprocă și incluziunea socială. Anul european al patrimoniului cultural din 2018 va fi o oportunitate ideală pentru a ne concentra asupra a ceea ce ne leagă pe noi toți, ca europeni – istoria, cultura și moștenirea noastră comună. Comisia Europeană va continua să sprijine acest premiu și alte proiecte de patrimoniu prin intermediul programului Europa creativă", a afirmat Tibor Navracsics, comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport.

Printre inițiativele notabile acordate din acest an se remarcă: ​​renovarea unui drum care se întinde pe 100 km în munţii norvegieni, care a făcut accesibilă turiştilor o zonă de o frumusețe uluitoare; un proiect de cercetare de pionierat privind picturile și desenele pictorului olandez Hieronymus Bosch, care a adus o nouă lumină asupra unora dintre cele mai fascinante opere din lume de artă creată la începutul secolului al 16-lea; eforturile unui conservator și istoric de artă de a proteja patrimoniul Croației de aproape 60 de ani sau stabilirea unui centru cipriot de arte vizuale și de cercetare din Nicosia.

Zoltán  Kallós din România, Transilvania

"Zoltán Kallós este unul dintre cei mai proeminenți etnografi maghiari din secolul 20. Colecțiile sale  cuprind elemente din patrimoniul tangibil și intangibil al folclorului comunităților maghiare, române, săsești și rome din Transilvania,  și si-au dovedit a fi de neprețuit pentru conservarea culturii populare europene. Domnul Kallós a compilat cu devotament această colecție în ultimii 70 de ani, cu scopul de a conserva nu doar dovada fizică a acestei culturi bogate, dar și cântecele, poeziile, dansurile, obiceiurile și folclorul care stau la baza identității noastre europene. A depus aceste eforturi, uneori supraomenești, în pofida circumstanțelor politice uneori imens de dificile, și cu prețul multor sacrificii personale.

Zoltán Kallós a publicat numeroase casete, CD-uri și filme cu imagini din activitatea sa, și a este autorul mai multor cărți. Institutul de Etnografie al Academiei Maghiare, Casa Patrimoniului Maghiar din Budapesta și Muzeul și Centrul Etnografic al Fundației Kallós Zoltán, care a fost fondat în 1992 pe proprietatea familiei sale, adăpostesc aproximativ 14.000 de cântece populare colecționate de domnul Kallós.

Domnul Kallós a lucrat neîncetat pentru ca generațiile tinere să cunoască tradițiile muzicale, dansurile, legendele și meșteșugurile strămoșilor. El a avut un rol esențial în dezvoltarea mișcării caselor de dans popular,  menite să reînvie și să învețe tradițiile de dans folcloric al comunităților maghiare în mai multe țări europene. În semn de recunoaștere al eforturilor sale în noiembrie 2011, UNESCO a înscris mișcarea caselor de dans popular în Lista Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității. “Domnul Kallós a lucrat din răsputeri pentru a păstra cultura acestor comunități, și a reușit să le dobândească recunoaștere la nivel mondial cu statutul UNESCO“, a spus juriul.

În ciuda vârstei sale înaintate, domnul Kallós rămâne activ în comunitatea sa, iar fundația care îi poartă numele se asigură de formarea dascălilor și profesorilor care la rândul lor, învață această moștenire importantă copiilor noștrii.

”Dl Zoltán Kallós și-a dedicat viața pentru conservarea culturii diverselor comunități din bazinul Carpatic și a fost implicat cu toată ființa sa în transmiterea acestor valori pe plan mondial. Domnul Kallós a făcut aceste lucruri și atunci când vremurile au fost profund provocatoare. Activitatea sa, curajul său merită pe deplin acum acest premiu“, a subliniat juriul.

Palatul Culturii din Blaj

Palatul Cultural, situat în centrul istoric al orașului Blaj, a fost proiectat în 1930 de arhitectul Victor Smigelschi pentru a găzdui evenimente culturale și a fost singura clădire desemnată pentru activităţi culturale din oraş. În anii 1960, clădirea a suferit câteva modificări pentru a găzdui cinematograful și mai târziu a devenit casa Muzeului de Istorie și Etnografie din Blaj, a bibliotecii orașului și a Centrului de Radiodifuziune Blaj Wire. În urma unui incendiu din 1995, clădirea a fost grav avariată și a rămas o ruină până în 2012, când municipalitatea din Blaj a luat inițiativa să renoveze clădirea.

Etnograful maghiar din Transilvania, Zoltán Kallós a fost distins cu premiul EU Europa Nostra Award 2017

Focul a provocat pagube majore clădirii şi doar pereții exteriori și câţiva pereţi din interior au supraviețuit. Toate elementele structurale, inclusiv pereții, podelele, grinzi, scări și acoperișul au suferit o deteriorare extremă și a trebuit să se apeleze la o consolidare structurală considerabilă. Cu un buget modest din fonduri publice, Palatul a fost restaurat în principal, la designul funcțional original, păstrându-se însă şi elemente din istoria istoria clădirii. Zidăria de cărămidă expusă și plafonul suspendat amintesc vizitatorului de focul care a distrus clădirea.

Juriul a apreciat acest aspect al proiectului, precizând: „Municipalitatea din Blaj a evocat cu succes arhitectura pierdută a acestei clădiri istorice ruinate, cu intervenții minime. Ei au folosit numai rămășițele materialului existent, fără demolări și adăugând  numai instalațiile esenţiale și elemente structurale“.

Clădirea, care au fost întotdeauna folosită pentru evenimente culturale, și-a revenit la rolul său ca singurul centru pentru activități culturale diverse, cum ar fi concerte, piese de teatru, proiecții de film și expoziții în micul oraș din Blaj. 

Sursa: UDMR.ro, www.europanostra.org

 

Articole similare

”prima hartă interactivă a restaurantelor etnice, ethnicmarket.ro”

20 octombrie 2025

Descoperă gusturile lumii în România: prima hartă a restaurantelor etnice

Fundația Arta și EthnicMarket.ro lansează prima hartă a restaurantelor etnice din România — un proiect colaborativ ce reunește peste 100 de localuri din București și, curând, din toată țara, pentru a celebra diversitatea culinară și culturală prin gusturi, povești și oameni.
ethnicmarket | hartă interactivă | mâncare | restaurante etnice