Expoziţia itinerantă, “Heritage of the past – Future of the community”, va fi găzduită în spaţiul SÍM Gallery din Reykjavík, capitala Islandei în perioada 9 – 21 martie.
Expoziţia organizată în colaborare cu “The Association of Icelandic Visual Artists” este curatoriată de către Odda Júlía Snorradóttir IS şi Alexandru Babusceac RO. Artiştii din cadrul expoziţiei sunt Rebekka Ashley IS, Sara Björg IS, Andrada Damianovskaia RO, Saint Machine RO, Corina Nani RO, Renée Renard RO, Sorin Scurtulescu RO, Ana Maria Szollosi RO.
Publicul islandez va intra astfel în contact, prin operele artiștilor români și islandezi, cu spațiul regiunii sud-estice a fostului Imperiu Habsburgic, actuala Regiune a Banatului, un spațiu care a adus împreună de-a lungul secolelor diverse popoare. Expoziția va prezenta lucrări de pictură, fotografie, cianotipie, grafică și artă digitală. De asemenea, artista Renée Renard, va avea și un artist talk în data de 8 martie.
„Odată reabilitat, Conacul Mocioni va fi mai mult decât un muzeu educativ pentru vizitatori, deoarece intenționăm să amenajăm un spațiu dedicat artiștilor contemporani” a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș. La sfârșitul lunii martie, expoziția din Reykjavík va ajunge și în Timișoara, aceasta urmând a fi expusă în foaierul Palatului Administrativ din Timișoara.
Organizarea rezidențelor artistice și a expoziției itinerante fac parte din activitățile de revitalizare a Conacului Mocioni prin intermediul proiectului „Reabilitarea, refuncționalizarea și revitalizarea Conacului Mocioni din Foeni, Județul Timiș”. Finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, proiectul este implementat de Consiliul Județean Timiș, în calitate de promotor de proiect, alături de Asociația Miltonia și North Consulting ehf. din Islanda, în calitate de parteneri.