fbpx

Filme românești la IFSAK din Istanbul

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul sprijină participarea României la Festivalul Internațional de Film de Scurtmetraj IFSAK din Istanbul – 2024, ediția a XXX-a, ce se desfășoară în perioada 11 – 17 martie 2024, în metropola turcă. Țările care și-au confirmat participarea pentru ediția de anul acesta sunt următoarele: Austria, Cehia, Danemarca, Franța, Grecia, Olanda, Suedia și Ungaria.

În urma colaborării cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din București au fost propuse 5 scurtmetraje, care acoperă următoarele genuri: animație, ficțiune, documentare. Proiecțiile românești, de circa 90 minute, vor rula în data de 14 martie 2024, începând cu orele 17,30. Menționăm că, în cadrul festivalului va fi prezentată prelegerea ”Filmul documentar: memoria în arhivele de familie” susținută de regizorul român, Andreea Florentina Chiper.

Scurtmetrajele românești, propuse și selectate, sunt următoarele:

  • – Dancing at my parents’ wedding – documentar (23 de minute); an de producție 2022, regizor: Andreea Florentina Chiper, care studiază filmul-documentar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București. Ocazional, își desfășoară activitatea în calitate de critic de film. Este redactor adjunct al revistei studențești “Film Menu” și coordonator al clubului de film afiliat revistei. Lucrează pentru Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF), în echipa de preselecție și a făcut parte, timp de câțiva ani, din echipa de preselecție One și din echipa One World România. Dancing at My Parents’ Wedding este primul ei film, în calitate de regizor.
  • -Vreau să sparg sera – ficțiune (21 de minute); an de producție 2022, regizor: Teona Galgoțiu; Filmografie: Filmography: Portrait-dialogue (2017), Brief conversation about the d word (2018), My mother is just one (2018), Elephant far away (2020), Hidden places (2021).
  • – 99.999% – ficțiune (30 de minute); an de producție 2022, regizor: Roberta Șerban, care a absolvit un dublu masterat în regie de film și filmologie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. A lucrat în producția de film și s-a format și în cadrul casei de producție „Mandragora”.
  • -Degete de sticlă(animație) – (7 minute), regizor: Alina Gheorgh; Filmul a mai fost proiectat în cadrul festivalurilor: DIPLOMA Festival, Anim’est International Film Festival ; Premii: Mențiune pentru film românesc la Anim’es
  • -Nu mă uita (7 minute); an de producție 2022, regizor: Socor Ruxandra – Maria ; Filmul a mai fost proiectat în cadrul festivalurilor: Animest 2022, Alter-Native 2022, Eastern Europe Film Festival 2022,Art Film Awards 2022, Short Film Factory 2023, Short Stop International Film Festival 2022, First-Time FilmmakerSessions 2022, SHORT to the Point 2022, See Online Film Festival 2023, 2023 MONSTRA Lisbon Animated Film,CineMAiubit 2022.

Festivalul IFSAK are o reputație remarcabilă în lumea cinematografiei turcești, atrăgând anual participarea unor regizori din mediul internațional, bucurându-se de un public pe măsură.

Du vorba mai departe:

Lasă un comentariu

Reclame