„Numinous” – imersie în necunoscut

Timp de o lună puteţi vizita la sediul Institutului Francez din Timişoara expoziţia de pictură „Numinous” a tânărului Mihai Ciplea

« Când am văzut pentru prima oară lucrările lui Mihai Ciplea, gândul m-a dus  imediat către manuscrisele de la Qumran, sulul numit Războiul fiilor Luminii împotriva fiilor Întunericului. Nu a fost vorba de un război, ci mai degrabă de o tensiune, o fragilitate, de umanitate. Nu a fost vorba de o luptă escatologică, ci de o tensiune interioară, o încordare.
Lumina relevă culoarea dar odată cu întunericul se clarifică forma. Ființa umane are nevoie de ambele. Fiind imposibil să trăiască în obscuritate totală, orbii percep semnale mai mult sau mai puţin prin unde luminoase. Aceasta este o caracteristică specifică nevăzătorilor. 
Ceea ce ne transmite Mihai Ciplea, este că între cele două situatii, (lumină şi întuneric) e un paradox al stării  mentale, prin care ne este imposibil să fixăm imaginea sau ideea. Senzaţia că totul ne scapă, că este neclar.
Cu cât ne apropiem mai mult de lumină, cu atât ne ardem mai tare, cu cât suntem mai tentaţi să ne apropiem de întuneric, cu atât acesta dispare. Trebuie sa acceptăm  tot ceea ce este neclar, incertitudinea. Să trecem peste această barieră a controlului. Să acceptăm să traversăm teritoriile obscure. Să plutim, să ne lăsăm purtaţi, să abandonăm teritoriile cunoscute pentru a înfrunta necunoscutul şi a ne regăsi cel mai bine. Pentru mine este transcrierea exactă a ceea ce în Orient, mai mult în Est se numeşte “abandonarea de sine“. »
Anouk Lederle, curator.

Mihai Ciplea aparţine generaţiei de treizeci de ani a Școlii din Cluj. Născut în 1984 în Baia Mare, a absolvit Facultatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Timişoara este unul dintre oraşele sale de adopţie. A urmat un Master în Grafică și a expus de mai multe ori, mai ales la Galeria Jecza în 2009, "About bodies / Despre corpuri" și 2011 "Ecce homo". În 2013, el a obţinut Marele Premiu al Bienalei de Pastel din Polonia. În prezent, el trăiește și activează în Baia Mare.

Du vorba mai departe:
Reclame