Învăţaţi rusa gratuit

Începând de luni, 11 ianuarie, încep înscrierile pentru cursul gratuit de limbă rusă, oferit de Centrul de Limbă și Cultură Rusă.

Sesiunea de cursuri se va desfășura în perioada februarie-iunie 2016. Cursurile se adresează, ca tematică şi profil, în principal persoanelor care au nevoie de limba rusă pentru dezvoltarea profesională. Ele solicită un efort susţinut de învăţare şi de efectuare a unor teme pentru acasă pe întreaga perioadă a cursului. Manualele de curs sunt ruseşti.

Orele de curs vor fi organizate la sediul Academiei de Studii Economice din București. Cei interesaţi au la dispoziţie un fond de 1500 de carti şi materiale multimedia ruseşti, care pot fi consultate zilnic în biblioteca Academiei de Studii Economice. 

În această serie vor fi disponibile 60 de locuri, dintre care 40 sunt alocate celor care încep de la zero, iar 20 studenților cu noțiuni elementare de scris, citit și vorbit.
 

Înscrierile se pot face prin intermediul unui e-mail.  Adresa de email, condiţiile şi modalitatea de înscriere vor fi anunţate duminică, 10 ianuarie, pe pagina de Facebook a centrului.

Articole similare

”prima hartă interactivă a restaurantelor etnice, ethnicmarket.ro”

20 octombrie 2025

Descoperă gusturile lumii în România: prima hartă a restaurantelor etnice

Fundația Arta și EthnicMarket.ro lansează prima hartă a restaurantelor etnice din România — un proiect colaborativ ce reunește peste 100 de localuri din București și, curând, din toată țara, pentru a celebra diversitatea culinară și culturală prin gusturi, povești și oameni.
ethnicmarket | hartă interactivă | mâncare | restaurante etnice