Povestea unui institut istoric

În acest an Institutul Francez din București a împlinit 80 de ani de existență, de la stabilirea sediului său din Bucureşti pe bulevardul Dacia nr.77. Ocazie cu care a fost lansată cartea „Bucureşti, bulevardul Dacia 77. O poveste franco-română“ de Richar

În acest an Institutul Francez din București a împlinit 80 de ani de existență, de la stabilirea sediului său din Bucureşti pe bulevardul Dacia nr.77. Ocazie cu care a fost lansată cartea „Bucureşti, bulevardul Dacia 77. O poveste franco-română“ de Richard Edwards.
Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 11.00, la Librăria Carturesti Mercy din Timişoara, sunteţi invitaţi să descoperiţi această carte interesantă. La eveniment va fi prezent autorul.

Povestea din carte, pe scurt:

"În 23 ianuarie 1936, la cererea unui grup de intelectuali şi diplomaţi francezi şi români, Franţa cumpără casa Olănescu pentru a înfiinţa un Institut de Studii Superioare. Ea avea să treacă în curând prin vremuri grele: sunt anii celui de-al Doilea Război Mondial şi cei ai dictaturii comuniste. Cu toate acestea, 80 de ani mai târziu, la numărul 77 de pe bulevardul Dacia, ea este încă sediul Institutului Francez din Bucureşti.

Încercând să-i reconstituie istoria, Richard Edwards cercetează „memoria locului“, la Bucureşti şi la Nantes, la Paris şi la Berlin, dezvăluind amintiri, secrete, bucurii şi uneori temeri. În această înstărită casă boierească, a cărei organizare interioară se va modifica mereu de-a lungul deceniilor, redesenându-şi neîncetat până şi planurile, cronicile şi portretele dau viaţă unei istorii franco-române, istoria prieteniei dintre două ţări."

RICHARD EDWARDS este un călător, nu atât prin lume, cât printre pietre, cele vechi, cele care ne lasă să citim istoria oamenilor. Timp de şapte ani a condus Centrul Cultural Internaţional la Salina Regală din Arc-et-Senans, în regiunea Franche-Comté. Astăzi este cronicarul unei Românii aparte la Radio România Internaţional.

Reclame

Cartea este disponbilă în limba română (Editura Humanitas) și în limba franceză (apărută la Editura Non Lieu). 

Du vorba mai departe:
Reclame