Expoziția prezintă contribuțiile a trei artiști români, Dan Beudean, Alexandra Mocan și Cezar Cîmpeanu, alături de lucrări semnate de Betül Aksu, Musa Alpar, Barıș Çavușoğlu, Vovo – the Child of Atom și Soodeh Karimi. Proiectul este inițiat de MATCA artspace, sub egida Asociației Silver Screen, aceasta fiind prima colaborare cu 5533 Istanbul.
The Alternative Exchange“ este un proiect conturat de nevoia de a găsi alternative de colaborare care să faciliteze vizibilitatea și mobilitatea artiștilor români și internaționali, prin expunere reciprocă, schimb de experiență și metode de învățare prin cooperare. Inițiat în mare măsură din nevoia de solidarizare cu scena artist-run și din nevoia generală a artiștilor de a beneficia de oportunități și spații de expunere și întâlnire, proiectul include colaborarea între șase inițiative artist-run din orașe internaționale: 5533 – Istanbul, Stroboskop + Przyszła Niedoszła – Varșovia, Funnel -Belgrad, Æther – Sofia, Heerz Tooya – Veliko Tarnovo, NEW NOW – Frankfurt.
Reunind lucrările lui Betül Aksu, Musa Alpar, Dan Beudean, Barıș Çavușoğlu, Vovo – the Child of Atom, Alexandra Mocan și Soodeh Karimi, expoziția „Sidestep / multiplied // insolently “se învârte în jurul narațiunii glitch punk, încorporând metode de răspândire a informațiilor piratate pe rețelele online, bruiaje politice, derapaje birocratice, pixeli morți și tactici de rezistență sub centură de tip punk, se arată în prezentarea organizatorilor. Recodificând glitch-urile ca potențiale de nesupunere înverșunată, expoziția adoptă o atitudine disruptivă și distorsionează semnalul prin crearea unor linii eterogene de rezistență. De asemenea, va include o inserție realizată de Guerilla Radio, care include contribuții ale tuturor artiștilor expuși, adăugându-l pe Cezar Cîmpeanu , un artist de sunet din România, pe lista de contribuitori.