fbpx

Programul CANTEMIR // Expoziția „Pessimistic Daydreaming“ la Frankfurt

Cea de-a patra expoziție din cadrul proiectului „The Alternative Exchange“, intitulată „Pessimistic Daydreaming“ va fi deschisă, în perioada 22 septembrie – 6 octombrie 2023, la centrul expozițional NEW NOW art space din Frankfurt, Germania, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Programul CANTEMIR.

În cadrul expoziției, timp de două săptămâni, va fi prezentată practica a patru artiști din România: Ana Avram, Alexandru Muraru, Vlad Olariu și Sasha Bandi. Proiectul este inițiat de MATCA artspace, sub egida Asociației Silver Screen, aceasta fiind prima colaborare cu NEW NOW art space din Frankfurt.

The Alternative Exchange este un proiect conturat de nevoia de a găsi alternative de colaborare care să faciliteze vizibilitatea și mobilitatea artiștilor români și internaționali, prin expunere reciprocă, schimb de experiență și metode de învățare prin cooperare. Inițiat în mare măsură din nevoia de solidarizare cu scena artist-run și din nevoia generală a artiștilor de a beneficia de oportunități și spații de expunere și întâlnire, proiectul include colaborarea între șase inițiative artist-run din orașe internaționale: 5533 – Istanbul, Stroboskop + Przyszła Niedoszła – Varșovia, Funnel – Belgrad, Æther – Sofia, Heerz Tooya – Veliko Târnovo, NEW NOW – Frankfurt.

NEW NOW art space (Schwedlerstraße 1-5F, etaj 5) este un spațiu de expoziții și proiecte artist-run, situat în Frankfurt, Germania. A fost fondat în 2017 de Gabriel și Andra Stoian. Spațiul funcționează ca o platformă duală, alternând pe de o parte producția privată și, pe de altă parte, derulând un program dinamic deschis proiectelor expoziționale, atelierelor și cercetării interdisciplinare, susținând artiști naționali și internaționali.

Reclame

MATCA artspace este un spațiu independent din Cluj-Napoca, inițiat și curatoriat de trei artiști vizuali – Alexandra Mocan, Alexandru Muraru, Matei Toșa – de la începutul anului 2017. În cadrul proiectelor pe care le desfășoară, urmărește să repereze felul în care arta se formulează în prezent, în special pe plan local, având ca motivație integrarea în spațiul vizibil a unor practici care reflectă posibilitățile de dezvoltare și reflecție ale artiștilor într-un timp în care valorile se modelează și remodelează constant. 

Prin organizarea de evenimente periodice, inițiativa propune să investigheze producția vizuală contemporană prin prisma elementelor și a contextelor ce stau la baza creației artistice. O altă miza importantă a spațiului este aceea de a parcurge un rol de instrument de cercetare în artă locală din Cluj, care aduce în contact publicul cu artiștii și creează un dialog non-ierarhic între artiștii tineri și cei consacrați.

Acest proiect este co-finanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. 

Du vorba mai departe:

Lasă un comentariu

Reclame