Ziua Internaţională a Romilor este serbată an de an în 8 aprilie. Această zi a fost adoptată ca Zi Internaţională a Rromilor cu ocazia primului Congres Internaţional al Rromilor de la Londra din 1971. Tot atunci au fost adoptate şi două simboluri ale naţiunii rome: steagul romilor şi imnul internaţional al romilor "Gelem, gelem".
În această zi, pe lângă sărbătorirea romilor, are loc şi comemorarea romilor care au fost victime ale sclaviei, Holocaustului sau discriminării romilor.
Romii sunt un grup etnic originar din India medievală şi sunt răspândiți astăzi în foarte multe zone geografice, dar mai ales în Europa, cele mai importante grupuri trăind în Europa Centrală și de Est, în Turcia, în Peninsula Iberică și în sudul Franței. Importante comunități de romi trăiesc de asemenea și în America, în special în Brazilia, unde romii au fost deportați de către guvernul portughez în timpul erei coloniale.
Specificitatea înfăţişării, portului, tradiţiilor şi obiceiurilor rome a făcut ca aceştia să fie puţin agreaţi şi toleraţi de popoarele europene. În ultimii ani însă, Uniunea Europeană a făcut eforturi de a stabili politici de susţinere a populaţiei roma.

Anul acesta, Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland a făcut o declaraţie prin care a arătat necesitatea de a grăbi procesele de susţinere a etniei rome şi de a recunoaşte rolul important pe care romii îl joacă în societăţile noastre.
Totodată a enumerat cele 10 obiective pe care Consiliul Europei şi le propune pentru următorii 10 ani. Redăm integral declaraţia Secretarului General Thorbjørn Jagland deoarece reprezintă o sinteză a problemelor cu care se confruntă etnia romă şi propune măsuri cuantificabile, realizabile, cu un impact major asupra vieţii romilor şi a societăţilor în care trăiesc aceştia.
Declarația Secretarului General, Thorbjørn Jagland cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor:
„10 ţeluri pentru următorii 10 ani
Ne bucurăm să vedem că în ultimii ani, 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor, a devenit o ocazie pentru șefii de state și instituții interguvernamentale de a susţine discursuri oficiale despre romi și de a recunoaşte rolul important pe care cominităţile de romi le joacă în societățile noastre.
Cu toate acestea, situația generală a romilor de astăzi este departe de ceea ce am dori să fie. Mult prea mulți romi se nasc fără a avea acces la o identitate, mult prea mulți copii mici romi sunt lăsaţi în afara facilităților sociale și educaționale disponibile pentru majoritatea celorlalţi copii, mult prea mulți copii romi sunt afectați de sărăcie lucie, nu merg la grădiniță și abandonează prea devreme școala. Segregarea, educația de calitate scăzută și școlile speciale continuă să fie probleme care afectează în mod disproporționat romii.
Adolescenții romi se confruntă cu obstacole pentru accesul la licee sau școli profesionale, pe care colegii lor non-romi nu le au.
Tinerii romi au rate de șomaj de multe ori mai mari decât media, adulții romi trăiesc în procente mult mai mari în comunitățile sărace și foarte sărace, femeile rome sunt victime ale discriminării multiple și au rate de şomaj abisale.
Romii europeni trăiesc vieți mult mai scurte decât noi.
Noi suntem mai mulţi și mai conștienți de numeroasele lor probleme. Și am făcut deja unele progrese bune.
În nici un moment din istorie nu au existat mai mulți romi implicați în poziții de nivel înalt în parlamentele, guvernele și organizațiile interguvernamentale și se cheltuie mai mulți bani publici în încercarea de a aborda excluderea socială a concetățenilor noștri.Avem politici, rezoluții, documente și linii specifice de finanțare pentru romi. Comisia Europeană și Consiliul Europei au jucat și continuă să joace un rol foarte important în combaterea discriminării și în abordarea incluziunii sociale a romilor.
Cu toate acestea, nici unul dintre acest lucruri nu este suficient și există încă multe de făcut.
Împreună cu Reprezentantul Special pentru Problemele Romilor am decis în acest an să facem unele angajamente clare pentru viitor. Vom fi mai pragmatici în abordările noastre și vom colabora cu statele membre pentru a atinge următoarele 10 obiective pentru următorii 10 ani. Noi le numim „10 pentru 10“.
Nu copiilor romi și nomazi care nu au acte de identitate.
Reducerea la jumătate a ratei mortalității infantile în rândul romilor și nomazilor
Romii și nomazii să aibă rate de vaccinare similare cu populația majoritară.
Rata de abandon şcolar a copiilor romi și nomazi să fie redusă la jumătate.
De patru ori mai mulți tineri romi și nomazi să aibă diplomă de liceu.
De trei ori mai mulţă tineri romi să obțină calificări profesionale.
Nu căsătoriei copiilor în comunitățile de romi și nomazi din Europa
Numărul de romi care trăiesc în sărăcie lucie să fie redus la jumătate.
Ratele șomajului pentru romi și nomazi să fie redus la jumătate.
Să existe un număr dublu de reprezentanți romi și nomazi aleși în consiliile locale sau regionale și parlamentele naționale sau internaționale.
Am început deja să lucrăm la acest lucru. Am realizat un nou concept de „școlile ca motoare de incluziune socială“ pe care îl promovăm bazat ca o abordare de tip ciclu de viaţă, lucrăm împreună cu Parlamentul European, precum și cu Adunarea Parlamentară și Congresul Autorităților Locale și Regionale ale Consiliului Europei, în ceea ce priveşte o revizuire a Cartei europene împotriva discriminării romilor și am deschis discuții cu o serie de state membre cu privire la unele dintre problemele menționate.
Astăzi ar trebui să fie nu doar o zi în care să vorbim despre numeroasele probleme, ci şi o zi pentru a păstra în suflet o cultură uimitoare, care a supraviețuit în ciuda dificultăților enorme. O zi pentru noi, ne-romii, pentru a afla mai multe despre romi, care au reușit depășirea unor obstacole pe care cei mai mulți dintre noi nu şi le-ar fi imaginat vreodată."
Bahtalo Ohto Avrilo savorenge!
(8 aprilie fericit pentru noi toţi!)









