Prima parte a programului cuprinde prelegeri despre rolul jucat de Regina Maria în evenimentele care au contribuit la Unirea Basarabiei din 1918, avându-i ca invitați speciali pe prof. univ. dr. Anatol Petrencu, președintele Asociației Istoricilor și pe Oleg Chiseliov, vicepreședintele Asociației Tinerilor Diplomați din Republica Moldova.
În partea a doua a programului, publicul interesat este invitat la documentarul „Maria – inima României”, realizat în 2018, în regia lui Trevor Poots și proiectat în prezența cineaștilor John Florescu și Dan Drăghicescu.Cei doi producători vor răspunde la întrebări publicului și vor împărtăși din experiența lucrului la documentar.
Documentarul „Maria – inima României” (2018, regia Trevor Poots) prezintă povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzute din perspectiva Reginei Maria, care s-a aflat în centrul luptei pentru realizarea Marii Uniri din 1918 și pentru crearea României moderne. Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prințul Moștenitor al României în 1893. Alături de imagini unice de dinaintea Primului Război Mondial, preluate din 15 arhive din străinătate, imagini care au trecut printr-un procedeu de colorizare special, filmul include și vocea reginei, redată într-o versiune cât mai apropiată de realitate, fiind eliminate „zgomotele” produse de tehnologia epocii.