fbpx

UNIUNEA POLONEZILOR DIN ROMÂNIA A ÎMPLINIT UN SFERT DE SECOL

Sâmbătă, la Suceava, a avut loc evenimentul festiv ce a marcat sărbătorirea a 25 de ani de existență a organizației reactivate în anul 1990.

Manifestările s-au desfăşurat în prezenţa ambasadorului Poloniei la Bucureşti, Marek Szczygieł, şi a unui important număr de oficialităţi din Polonia şi invitaţi din alte ţări, autorități locale și județene, reprezentanți ai minorităților naționale, preoții decanatului de Bucovina și reprezentanți ai comunităților de polonezi din țară.

Potrivit site-ului dompolski.ro, un mic grup de inițiativă din București a decis, în februarie 1990, să reactiveze Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski” ale cărei tradiții datează din anul 1903.

În anul 1991 a avut loc al II-lea Congres al Uniunii Polonezilor din România ce s-a desfășurat la Suceava, congres la care au participat asociațiile nou înființate în Bucovina și unde a fost ales președinte Antoni Rojowski, reprezentantul asociației din Suceava. În scurt timp sediul Uniunii Polonezilor din România s-a mutat din București la Suceava

Reclame

Uniunea Polonezilor din România este membră a Consiliului Minorităților Naționale de la înființarea lui.

În anii 1990-1992, primul deputat din partea minorității poloneze în Parlamentul României a fost Antoni Linzmeier. Următorul președinte, timp de două legislaturi a fost Johan Peter Babiaș (1994-2002). După moartea sa în anul 2002, președinte al Uniunii Polonezilor din România a fost ales Ghervazen Longher. În același an, a fost ales în calitate de deputat în Camera Deputaților. După alegerile din 28 noiembrie 2004, cele din 30 noiembrie 2008 și cele din decembrie 2012, Ghervazen Longher este la al patrulea mandat de deputat. Este vicepreședinte al grupului de prietenie cu Polonia.

Uniunea Polonezilor reunește organizațiile locale – asociațiile polonezilor. În prezent sunt 14 asociații locale la: București, Constanța, Iași, Suceava, Siret, Rădăuți, Vicșani, Solonețu Nou, Cacica, Pleșa, Poiana Micului, Păltinoasa, Gura Humorului și Moara.

Reclame

Din anul 1991, sediul central al Uniunii Polonezilor din România este Casa Polonă din Suceava. "Construită între anii 1903-1907, prin strădania membrilor Asociației Polone de Ajutor Frățesc și de Lectură, a fost naționalizată la jumătatea anilor 50. Efortul îndelungat pentru retrocedarea ei a fost încununat abia în anul 1997, când a fost înapoiată minorității poloneze, în baza deciziei judecătorești. Case Polone mai funcționează la București, Păltinoasa, Solonețu Nou, Vicșani, Cacica și Poiana Micului. Sedii au și asociațiile din Iași, Siret și Rădăuți. Cele mai importante investiții din ultimii ani au fost: construirea și dotarea Școlii Generale din Poiana Micului, dată în folosință în octombrie 2009, construirea noilor Case Polone din Solonețu Nou și Pleșa, iar anul acesta a fost demarat proiectul de construcție al primei Case Polone din Moara", relevă site-ul Uniunii Polonezilor.

Sursa citată arată că limba polonă maternă este predată în județul Suceava în număr de 3-4 ore pe săptămână pentru clase/grupe aparținând minorității polone care învață în școlile cu predare în limba română. În anul școlar curent 2014-2015, limba polonă maternă este predată în localitățile: Suceava, Gura Humorului, Păltinoasa, Siret, Poiana Micului, Solonețu Nou și Cacica de către 6 profesori, din care 3 delegați din Polonia. În anul școlar 2007-2008 la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului s-a înființat o clasă cu predare lărgită în limba polonă.

"Așadar, cei 25 de ani de activitate ai Uniunii Polonezilor din România înseamnă Case Polone în aproape toate comunitățile locuite de minoritatea poloneză, nenumărate inițiative și proiecte culturale, de învățământ, educative, publicația lunară „Polonus”, ediții ale Zilelor Culturii Polone, simpozioane polono-române, învățarea limbii polone și în scopul transmiterii celor mai importante valori tinerei generații. Toate acestea în ideea păstrării și cultivării tradițiilor poloneze, a limbii materne și a credinței înaintașilor", mai precizează dompolski.ro.

Du vorba mai departe:
Reclame