fbpx

Ziua Internaţională a Cărţii, celebrată la Institutul Goethe, prin”Cele șapte vieți ale lui Felix K.”

O lectură publică şi discuţii sunt programate pe 23 aprilie, de la 15.30, când Jan Koneffke prezintă împreună cu Vlad Zografi romanul „Die sieben Leben des Felix Kannmacher”/”Cele șapte vieți ale lui Felix K.”

„Fascinantul roman al lui Jan Koneffke despre România interbelică începe în 1935, atunci când pianistul Victor Marcu îl ia pe Felix Kannmacher din Germania, pentru a-l proteja de persecuția antisemită. În București, Kannmacher dobândește o nouă identitate, ca Johann Gottwald, fiind preceptorul Virginiei, fiica lui Marcus. Atunci când prietenia celor doi devine destul de strânsă, Marcus îl concediază, iar Kannmacher trebuie să se descurce singur”, se arată pe site-ul Institutului Goethe din Bucureşti.

Sursa citată menţionează că această manifestare literară se adresează, cu precădere, tinerilor şi tuturor iubitorilor de literatură.

 

Reclame

Ziua Internațională a Cărții a fost introdusă în 1995 la inițiativa UNESCO. De atunci, se serbează pe 23 aprilie în întreaga lume, fiind o ocazie specială pentru a onora cititul, cărțile și drepturile de autor.

Du vorba mai departe:
Reclame