Pentru al patrulea an consecutiv, cu ocazia Zilei Francofoniei, pe 20 martie, între orele 12.00 şi 14.00, Institutul Francez din România îi invită pe toţi francofonii şi francofilii români să sărbătorească frumuseţea şi diversitatea limbii franceze în şcoli sau la locurile lor de muncă, în cadrul unei noi ediţii a Picnicurilor poetice #Haikunoi2018.
Create în 2015, Picnicurilor poetice Haikunoi sunt organizate de Institutul Francez din România şi de către Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francophone din România (GADIF), împreună cu instituţii de învăţământ préuniversitar (şcoli, licee), universităţi şi societăţi comerciale de diferite profiluri. În 2018, evenimentul beneficiază şi de parteneriatul extraordinar cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei – Biroul pentru Europa Centrală şi de Est (OIF-BRECO). Această sărbătoare este plasată sub Înaltul Patronaj al Excelenţei Sale, Doamna Michaëlle Jean, Secretar General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, şi a Doamnei Leïla Slimani, reprezentant personal pentru francofonie al Preşedintelui Republicii Franceze, Domnul Emmanuel Macron.
La Timișoara, francofonii sunt așteptați pentru picnicul poetic în grădina Institutului Francez, între ore 12.00-14.00. De la aceeaşi oră, reprezentanţi ai Institutului Francez din Timișoara se vor afla și în unități de învățământ din județul învecinat, Arad.
De la an la an, evenimentul a câştigat în amploare graţie entuziasmului şi contribuţiei personale a profesorilor de franceză din întreaga ţară, conferind încă şi mai multă vizibilitate francofoniei şi francofiliei pe întreg teritoriul României. În 2018, si-au anunţat participarea aproape 5000 de participanţi din peste 50 de oraşe şi comune din ţară.
În 2017, Picnicurile poetice au fost incluse în circuitul Grand Tour, marcă de excelenţă aflată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui Republicii Franceze. Această marcă reuneşte evenimente culturale şi patrimoniale prestigioase, selecţionate pentru capacitatea lor de a pune în valoare bogăţia, diversitatea şi vitalitatea francofoniei culturale şi de a creşte atractivitatea acesteia în lume. Anul acesta, graţie OIF, marca Haikunoi şi Picnicurile poetice vor ajunge în mai multe ţări – Bulgaria, Republica Moldova, Serbia.
Programul Picnicurilor poetice Haikunoi 2018 :
– între orele 12.00 şi 14.00 – postarea haiku-urilor pe pagina Facebook a evenimentului – https://www.facebook.com/events/174678723075747/ – însoţite de hashtagul #haikunoi2018; publicarea poemelor, în acelaşi mod, şi pe propriile pagini/profiluri Facebook (şi pe alte reţele sociale).
– între 12.00 şi 12.15 – deschiderea oficială a evenimentului;
– între 12.15 şi 13.45 – picnic, prezentarea haiku-urilor pe Internet, pe panouri, baloane şi alte suporturi disponibile, activităţi diverse.
Programul Zilei Internaționale a Francofoniei la Timișoara continuă seara, de la ora 19, cu piesa de teatru „Jim déplace les gravats” (Jim cară molozul) a trupei Amifran din Arad. Cum se vorbește despre moarte în casa scării? aceasta este întrebarea care animă piesa de teatru scrisă de Ioan Peter și pusă în scenă de profesorul Florin Didilescu. Un grup de locatari ANL, seduși de vorbele unui „investitor providential” înființează o Asociație pentru Optimizarea și Modernizarea Trecerii într-o Altă Dimensiune… Americanul Jim se implică activ în treburile asociației ale cărei sedințe se țin în scara blocului. Spectacolul se desfășoară în limba franceză, de la ora 19, la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara. Intrarea este liberă.
Organizator: Ambasada Franței în România și Institutul Francez din Timișoara
Parteneri: GADIF, OIF-BRECO, Asociația Apeca, Asociația Hexagone