Mergeam prin pădure de cîteva ore bune. Totul părea neatins de om. A început ploaia. Am mers prin ploaie. Am mers fără scop, fără ordine, singur cu mine și gîndurile mele.
La un moment dat am ieșit din pădure. Se vedea un soi de drum forestier. M-am uitat la picioare și am văzut că sînt murdare. Pînă atunci nu văzusem. Cînd am simțit asta am înțeles că am ieșit de pe teritoriul naturii și am intrat pe teritoriul statului.
Statul e acolo unde conștietizezi ordinea și dezordinea lucrurilor. E despre murdărie și curățenie. În natură așa ceva nu există. Picioarele pot fi murdare sau curate doar pe teritoriul statului. și am căutat un loc unde să mă spăl.
Cu patria, cu acasă e puțin altfel. La mine ea nu este legată de patriotisme, de mari narațiuni și alte idei mărețe ci de materialitate. Patria pentru mine e locul în care mă poți duce cu ochii închiși și după sunet, miros, gust și pipăit îți pot spune unde mă aflu. Cînd toate aceste lucruri îmi sînt nu doar familiare ci și intime, profund emoționale înseamnă că sînt acasă.
Oricît de bine nu m-aș simți la răcoarea muntelui și în fînul proaspăt cosit acolo tot cînd ajung în colbul încins, în ciulinii înțepători și în soarele torid de sud unde privesc orizontul fără limite mă simt acasă. Oricît nu aș adora tocănițele de ciuperci și iezi tot gustul ardeilor copți și a tocăniței de roșii în usturoi cu mirosul lor inconfundabil mă face să mă simt acasă.
Casa mea e în sunetul roților de tren, în mirosul de toamnă de sud a frunzelor de vie, în mirosul primăvăratec al „fumului Balcanic” care mocnește cu zilele înaintea sărbătorilor, în arșița de Bărăgan sau Bugeac care nu-ți dă pace nici la umbră, în mirosul de toamnă al strugurilor de sub teasc și al curților lipicioase de atîta must scurs, în orizontul fără limite și opreliști ale începutului de stepă din malul Mării Negre sau a gurii Dunării.
Patria uneori e chiar în felul în care sînt așezate rafturile magazinelor: doi metri de maioneză jumătate de metru de muștar. Dacă e invers intru în panică. Ca să nu mai vorbesc de sunetele chiuitului și tobelor.
Patria uneori e și în mirosul înțepător al wc-urilor unde clorul amestecat cu rahat îți înțeapă nările și ochii. Petru că nu tu alegi casa, patria în care te naști. WC-urile pot fi cele mai tari „Madeleine-uri” ale noastre.
În definitiv Statul e acolo unde-ți poți spăla picioarele iar Patria e acolo unde nu-ți prea poți scoate mirosurile și gusturile din tine. Cu toate că ambele pot fi înbunătățite cumva. Schimbate.
Chiar dacă-mi plac revoluțiile zic să nu forțați tare. Istoria ne arată că ori de cîte ori aceste lucruri au fost accelerate excesiv viața se răzbună. Uneori rău.
E adevărat că-ți poți pune papuci noi și scumpi foarte ușor. Mirosul însă iese mai greu din tine. Mult mai greu.
