„Voi fi scurt. În cursul vieţii mele am întânit trei genii: unul a fost Clara Haskil, altul a fost profesorul Einstein, iar celălalt a fost Sir Winston Churchill” – Charlie Chaplin
„Clara Haskil reprezintă însumarea perfecţiunii pe pământ.“ – Dinu Lipatti
Acestea sunt doar câteva dintre ele mai cunoscute elogii aduse de celebrități de talie mondială la adresa legendarei pianiste evreice de origine română, Clara Haskil.
Clara Haskil (7 ianuarie 1895 – 7 decembrie 1960) rămâne una dintre cele mai remarcabile pianiste ale secolului XX, cunoscută pentru subtilitatea și expresivitatea interpretărilor sale, în special în repertoriul clasic și romantic timpuriu.
Născută în București într-o familie de evrei sefarzi, Clara a crescut într-un mediu în care muzica era prezentă constant. Mama sa, Berthe Haskil, a fost o pianistă talentată, iar mătușa sa a câștigase primul premiu la Conservatorul din București. Clara a început studiile de pian la doar șase ani și a debutat public la șapte ani. La începutul secolului XX, familia s-a mutat la Viena pentru a studia cu Richard Robert, iar în 1902 Clara susținea primul său concert public.
Viața tinerei pianiste a fost însă puternic încercată de probleme de sănătate. O tuberculoză osoasă a degenerat într-o scolioză severă, ceea ce a impus ani de tratament și purtarea unui corset medical. Timp de patru ani, a fost nevoită să stea nemișcată în patul de spital din Berck-sur-Mer. Abia în 1921 și-a reluat activitatea artistică, ca solistă și acompaniatoare a unor muzicieni celebri, precum George Enescu, Pablo Casals, Eugène Ysaÿe și Dinu Lipatti. Starea sănătății sale a rămas fragilă de-a lungul vieții, iar în 1942, stabilită în Elveția pentru a se feri de amenințarea nazismului, a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru o tumoare care apăsa nervul optic.
Cariera sa internațională a fost consolidată după întâlnirea cu violonistul Arthur Grumiaux în 1950, cu care a susținut recitaluri în duet. Începând cu acea perioadă, Haskil a concertat alături de orchestre și dirijori de renume, câștigând recunoaștere internațională. În 1956, în “Anul Mozart”, a susținut 11 concerte sub bagheta celebrului Herbert von Karajan, eveniment care a consacrat-o pe scena muzicală europeană.
În 1957, a fost distinsă cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler de către guvernul francez și a primit de trei ori Marele Premiu al Discului din partea Academiei Charles Cros (1953, 1956 și împreună cu Arthur Grumiaux în 1957).
Tragicul final a venit pe 7 decembrie 1960, când, venind la Bruxelles pentru un concert, Haskil a suferit un accident în Gara Centrală și a decedat din cauza unui traumatism cerebral. Artista a fost înmormântată la Cimitirul Montparnasse din Paris, în cavoul familiei.
Astăzi, numele Clarei Haskil este păstrat prin competiția internațională de pian organizată la Lucerna, în Elveția, precum și prin o piață și o stradă din Vevey care îi poartă numele. Moștenirea sa artistică, înregistrările și interpretările rafinate continuă să inspire și să emoționeze iubitorii muzicii clasice din întreaga lume.
