sursă imagine: https://history-maps.com/ro/story/History-of-Ukraine
Spre deosebire de minoritățile maghiară, germană sau evreiască, minoritatea ucraineană nu a reținut atenția cercetătorilor, în ciuda unor cifre care indică o prezență ucraineană numeroasă în România.
Ucrainenii din România formează una dintre cele mai vechi și mai consistente comunități minoritare de pe teritoriul țării, fiind astăzi a treia ca număr după maghiari și romi. Recensămintele recente indică în jur de 50–60 de mii de persoane, dintre care marea majoritate declară ucraineana drept limbă maternă. Ei sunt răspândiți mai ales în nord, în județele Maramureș și Suceava, dar și în Caraș-Severin, Timiș, Tulcea, Arad, Botoșani sau Satu Mare, comunitățile cele mai compacte fiind la granița cu Ucraina.
Originile lor pe teritoriul românesc urcă până în secolul al VI-lea, când grupuri slave de răsărit s-au stabilit în nord, trăind împreună cu populația românească. În Evul Mediu, multe dintre satele actuale cu populație ucraineană sunt deja menționate în documentele secolelor al XIV-lea și al XV-lea. Prezența lor în Dobrogea și Delta Dunării este mai târzie, legată de sfârșitul secolului al XVIII-lea, când cazacii zaporojeni, alungați din Ucraina de politica țarinei Ecaterina a II-a, au primit refugiu în Imperiul Otoman. Localnicii îi deosebeau de lipovenii ruși prin numele de haholi.
O altă direcție a colonizării s-a produs în Banat, în perioada 1908–1918, când grupuri din Transcarpatia și Bucovina, zone sărace și montane, au venit să se așeze pe domeniile vândute de proprietari germani și unguri. Astfel s-au format sate compacte de ucraineni, care și-au păstrat limba și tradițiile până astăzi. În Bucovina, comunitatea era deja numeroasă, conviețuind alături de români, germani și polonezi încă din perioada stăpânirii habsburgice.
De-a lungul secolelor XIX și XX, minoritatea ucraineană a fost supusă unor transformări, trecând prin epoca austro-ungară, apoi prin politica de românizare din perioada interbelică, când școlile și publicațiile în ucraineană au fost restrânse. După 1945, în perioada comunistă, a existat o reglementare strictă a vieții culturale, dar identitatea etnică nu a dispărut.
Astăzi, ucrainenii din România continuă să fie o comunitate activă. Ei au propriile școli și biserici, publică ziare și organizează manifestări culturale. Reprezentarea politică este asigurată prin Uniunea Ucrainenilor din România, organizație cu peste 100 de filiale și un loc rezervat în Parlament. Comunitatea a rămas puternic atașată de tradiții, dar și integrată în societatea românească, contribuind la diversitatea culturală a țării.
În România funcţionează o singura instituţie cu predare în limba ucraineană – Liceul ucrainean Taras Șevcenko în Sighetu Marmaţiei. În unele şcoli româneşti din regiunile dens populate de ucraineni limba şi literatura ucraineană sunt predate ca subiecte. Învăţământul superior filologic în limba ucraineană, ucrainenii din România pot să-l obţină la universităţile din Bucureşti, Suceava şi Cluj, la care în cadrul facultăţilor de filologie acţionează secţiuni ucrainene. Gratuit, în conformitate cu dispoziţiile Protocolului sus menţionat, ucrainenii din România pot obține studii superioare în Ucraina.
De la primele valuri de slavi de răsărit din Evul Mediu, la cazacii zaporojeni refugiați în Dobrogea sau la coloniștii din Banat, istoria ucrainenilor din România reflectă o permanentă căutare a unui loc de stabilitate. Astăzi, această minoritate, păstrându-și limba și obiceiurile, este o parte firească din peisajul etnic și cultural al României.
Surse:
- https://minoritati.fundatiacorona.ro/wp-content/uploads/2016/05/4.-Ucraineni-Salvan-Monica.pdf
- https://romania.mfa.gov.ua/ro/about-ukraine/205-ukrajinci-v-rumuniji
- https://history-maps.com/ro/story/History-of-Ukraine
