Facebook Instagram Youtube

Mâncarea ne aduce împreună

Mehmet Niyazi – personalitate a culturii tătare crimeene

   Mehmet Niyazi este poate cea mai importantă personalitate a culturii tătare crimeene din Dobrogea

   Mehmet Niyazi Cemali (1878–1931) a fost mai mult decât un poet și profesor: el a devenit o punte de legătură între tătarii rămași în Crimeea și cei refugiați în Dobrogea, un simbol al identității și al solidarității comunității tătare.

   Născut în 1878, în satul Vânători (Așçılar) din Dobrogea, într-o familie de tătari crimeeni refugiați după anexarea Crimeii de către Imperiul Rus, copilul Mehmet a crescut într-un mediu rural modest. Tatăl său, Ismail, i-a insuflat dragostea pentru limba turcă otomană și pentru literatura și folclorul tătar, sădind în el conștiința apartenenței la un popor aflat între diaspora și dorul de patrie. Anii copilăriei au fost marcați de învățarea limbilor, de primele lecturi și de încercările literare timpurii.

   În 1889, familia sa s-a mutat la Istanbul, unde tânărul Niyazi a urmat Școala Normală. Aici a descoperit scrierile lui Namık Kemal și Abdullah Hamit și s-a format într-un spirit intelectual modern, învățând franceza, araba și persana. A încercat de două ori, în 1898 și 1899, să se stabilească în Crimeea, dorind să devină profesor acolo, dar a fost expulzat de autoritățile țariste, care priveau cu suspiciune activitatea intelectualilor tătari.

   După moartea tatălui său, în 1904, Mehmet Niyazi s-a întors la Constanța, unde s-a implicat în viața comunității tătare. A devenit profesor la școala tătară, unde a predat limba și literatura turcă, persană, istoria Imperiului Otoman și religie. Între 1910 și 1914 a fost director al școlii, iar după 1916 s-a stabilit la Medgidia, unde a condus Seminarul Islamic. Tot aici și-a întemeiat familia, căsătorindu-se cu Șefika Abdulakim, sora lui Kázím Abdulakim – erou al Primului Război Mondial – și a politicianului Selim Abdulakim.

   Activitatea sa nu s-a limitat la catedră. Niyazi a fost un pionier al presei tătare din România. În 1909 a lansat revista „Dobruca”, publicată la Istanbul, și a colaborat la mai multe periodice precum „Teșvik”, „Mektep ve Aile” și „Isik”. A publicat versuri și articole în publicații precum „Karadeniz” și „Reukler”. În paralel, a inițiat primele organizații culturale ale comunității musulmane din Dobrogea, precum Societatea Generală de Învățământ, care avea să joace un rol major în afirmarea identității tătare.

   Anul 1918 a reprezentat un moment crucial: odată cu proclamarea Republicii Populare Crimeea, Niyazi a plecat la Simferopol, unde a editat ziarul „Hak Ses” și a lucrat pentru Ministerul Educației. A trăit intens speranța renașterii statului tătar, dar odată cu venirea bolșevicilor, visul s-a prăbușit, iar el s-a refugiat din nou în România, în 1920. Această experiență și iluziile pierdute se regăsesc în volumul său de poezii „Sagiș”, publicat în 1931 la Bazargic, o operă care evocă nostalgia, dorul de patrie și drama unei comunități dezrădăcinate.

   Opera sa literară, scrisă în tătara crimeeană și turca otomană, valorifică miturile și simbolurile fundamentale ale identității tătare – Crimeea ca „patrie verde”, limba maternă, istoria strămoșilor. Profesorul Melek Fetisleam avea să noteze, în lucrarea sa de doctorat, că prin creațiile sale „Mehmet Niyazi a cultivat în mentalul colectiv cele mai importante repere ale identității tătare: spațiul sacru al etnogenezei, limba, istoria și miturile fondatoare”.

   Mehmet Niyazi a murit pe 20 noiembrie 1931, la Medgidia, bolnav de tuberculoză și marcat de pierderea soției sale. Înmormântarea lui a devenit un eveniment al comunității tătare: mormântul său, considerat primul monument modern care poartă tamgha de pe steagul Hanatului Crimeii, a devenit loc de pelerinaj și simbol identitar. În 1935, la mormântul său a fost ridicat un monument funerar, iar astăzi, în Medgidia, bustul său amintește de rolul esențial pe care l-a avut în afirmarea culturii tătare.

   Comunitatea tătară din România îl comemorează an de an la Medgidia, în cimitirul musulman unde își doarme somnul de veci. Pentru tătarii dobrogeni, Niyazi nu este doar un poet sau un profesor, ci un simbol al rezistenței culturale, al identității și al legăturii de neîntrerupt cu Crimeea, „patria verde” pe care a cântat-o toată viața sa.

Surse:

Articole similare