Culegere de texte istorice despre cozacii zaporojeni

Culegerea de texte istorice ‘Cozacii dunăreni şi populaţia rusnacă în nordul Dobrogei şi Delta Dunării’, lansată la Tulcea, este dedicată persoanelor interesate de cunoaşterea trecutului neamului cozăcesc zaporojean.

Am ţinut să traduc câteva studii istorice, unele dintre ele publicate în Imperiul rus, unele dintre ele publicate încă de dinainte de sfârşitul secolului al XIX-lea, un singur studiu fiind publicat după război, plecând de la constatarea că populaţia căreia îi aparţin şi eu, prin naştere, cultură, educaţie, nu mai are cunoştinţe despre trecutul apropiat, nu mai spun de cel îndepărtat’, a declarat Ananie Ivanov – autorul selecției și traducătorul textelor.

Acestal a menţionat că textele cuprinse în lucrarea ‘Cozacii dunăreni şi populaţia rusnacă în nordul Dobrogei şi Delta Dunării’ au fost adunate începând din anul 1990 şi au fost traduse din limba rusă şi ucraineană, reunite într-o culegere cu 382 de pagini.

Lucrarea în sine e unică. Doar domnul Mihai Tiuliumeanu a scris cartea ‘Cazacii din Dobrogea, o istorie uitată’, în care realizează o paralelă între parcursul cazacilor de pe Don şi cozacii dunăreni. Numai că domnul Tiuliumeanu a scris studiind mai mult izvoare engleze, nici măcar turceşti. Dar este singurul care a scris pe această temă şi este un deschizător de drumuri, iar eu îl urmez’, a mai spus Ananie Ivanov.

Ananie Ivanov a fost deputat în perioada 1990 – 1992 pe listele FSN, a făcut parte din comitetul care a iniţiat propunerea legislativă pentru constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi este autorul unor lucrări despre istoria comunităţilor şi a modului de organizare a activităţilor pescăreşti din Deltă.

Articole similare

25 noiembrie 2025

Lectura zilei: „Bucate arabe – George Grigore”

Această recomandare face parte din seria noastră dedicată cărților despre mâncare, tradiții și cultură — povești savuroase din bucătăriile lumii.
bucate arabe | cărți | citit | mâncare | mancarea ne aduce impreuna | retete

22 noiembrie 2025

Lectura zilei: „Retete turcesti cu Andreea Bakkaloglu”

Această recomandare face parte din seria noastră dedicată cărților despre mâncare, tradiții și cultură — povești savuroase din bucătăriile lumii.
bucatarie turceasca | cărți | citesti | mâncare | mancarea ne aduce impreuna | retete | turci