Facebook Instagram Youtube

Mâncarea ne aduce împreună

Istorie cu iz turcesc

   Elementul turcesc este prezent pe teritoriul României încă din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre. Primele atestări ale prezenței turcilor datează de peste 1.500 de ani, dacă îi socotim pe huni drept strămoși ai turcilor de astăzi. Putem afirma că, de atunci și până în zilele noastre, elementului turcesc n-a lipsit niciodată de pe teritoriul de astăzi al țării noastre.

   Propaganda comunistă din vremea Epocii de Aur” a creat și perpetuat mitul invincibilităţii valahe în faţa uriaşei forţe otomane, românii medievali şi Principatele lor fiind descrişi de istoriografia acelor vremuri ca o adevărată stâncă în calea expansiunii otomane, nişte rebeli care-şi permiteau să nu plătească tribut, „stăpânilor lumii“ din Orient. În realitate, însă, românii au fost mai bine de 400 de ani vasalii Imperiului Otoman, au plătit tribut şi au însoţit chiar armatele turceşti în campanii contra statelor creştine.  Vechile documente istorice arată că mulți dintre voievozii români, după decenii de împotrivire, au fost nevoiți în cele din urmă să devină supuşi, nu neapărat fideli, ai Înaltei Porţi în schimbul păcii cu Imperiul Otoman. În schimb, acesta se obliga să nu atace țările românești și să le ofere protecție împotriva tătarilor.

   Primele populații de origine turcă din spațiul românesc sunt menționate încă din secolul al III-lea, odată cu hunii și avarii. Ulterior, în secolele IX–XIII, din Asia Centrală au sosit pecenegii, uzii, cumanii, tătarii și turcii selgiucizi, popoare migratoare care au marcat teritoriile de stepă ale României medievale. O consemnare documentară semnificativă apare în 1264, când câteva mii de ostași turci, conduși de sultanul selgiucid Izzeddin Keykâvus, se stabilesc în Dobrogea, în zona Babadag. Alături de ei a venit dervișul Sarî Saltuk Baba, figură spirituală venerată până astăzi de musulmanii din Balcani. La Babadag se ridică un mausoleu în cinstea sa, loc de pelerinaj și simbol al islamului dobrogean.

   Momentul de cotitură a venit după bătălia de la Varna din 1444, când Dobrogea a intrat sub stăpânirea otomană. Istoricul Constantin Brătescu observa că acest an a însemnat „schimbarea la față” a regiunii: sate cu populație și nume turcești, orașe transformate de administrația otomană, biserici înlocuite cu geamii. Dobrogea a fost organizată inițial ca parte a sangeacului Silistra, aflat în provincia Rumelia, iar garnizoanele otomane și instituțiile musulmane au schimbat radical viața locală.

   Pe parcursul stăpânirii otomane, Dobrogea a devenit un spațiu multicultural, unde turcii și tătarii au adus tradițiile islamice, dar și o infrastructură administrativă și educațională bine pusă la punct. Anuarele publicate la Ruse între 1868 și 1877 arată că în Dobrogea existau aproape 200 de moschei, zeci de școli primare, medrese și gimnazii. Tot atunci, modernizarea se accelerează: în 1860 este inaugurată calea ferată Constanța–Cernavodă, iar în 1869 începe construcția liniei ferate Tulcea–Măcin.

   În plan religios și educațional, o instituție de tradiție a fost Seminarul musulman din Babadag, întemeiat în 1610 și mutat în 1901 la Medgidia. Aici se pregăteau viitori lideri religioși și intelectuali ai comunității turce, studiind Coranul în turcă și arabă, dar și discipline de cultură generală în limba română. Absolvenții ajungeau muftii, judecători musulmani (kadii), profesori sau chiar ziariști. Seminarul a funcționat până în 1965, iar astăzi tradiția este continuată de Liceul Teologic Musulman „Kemal Atatürk” din Medgidia, instituție susținută financiar și logistic de statul turc.

   După Războiul de Independență (1877–1878), Dobrogea a revenit României. În Proclamația către locuitorii musulmani, dată la Brăila în noiembrie 1878, Carol I asigura comunitatea că „dreptatea României nu cunoaște deosebire de neam și de religie”, promisiune prin care statul român garanta respectarea credinței și obiceiurilor turcilor. În 1910, statul a construit la Constanța Marea Moschee Carol I, pe locul unei geamii mai vechi, edificiu care rămâne astăzi un simbol al multiculturalității orașului-port. Moscheea adăpostește un covor monumental adus de pe insula Ada Kaleh, donat inițial de sultanul Abdul Hamid al II-lea în 1909.

Istorie cu iz turcesc
Marea moschee din Constanța

   Comunitatea turcă a avut și o viață culturală activă. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX au apărut primele ziare în limba turcă, precum „Dobruca Gazetasi” și „Dobruca Sadasi”, editat de poetul Mehmet Niyazi. Asociații culturale precum Uniunea culturală din Dobrogea sau Societatea generală de învățământ, fondată de Niyazi, au sprijinit educația și identitatea comunitară, organizând serate literare, tipărind cărți și încurajând tinerii să urmeze studii superioare.

   Reformele lui Mustafa Kemal Atatürk din Turcia interbelică au influențat și comunitatea turcă din Dobrogea. În 1930 s-a introdus alfabetul latin în școlile cu predare în turcă, iar învățământul s-a laicizat treptat. Vestimentația tradițională a fost înlocuită de cea europeană, iar modernizarea s-a reflectat în viața cotidiană a comunității.

   Perioada comunistă a adus însă restricții. În 1959, școlile cu predare în limba turcă au fost desființate, iar educația religioasă a fost puternic limitată. Totuși, comunitatea a reușit să își păstreze tradițiile și credința prin transmiterea în familie. După 1990, limba turcă a fost reintrodusă ca limbă maternă în școli, 3–4 ore pe săptămână, iar asociațiile turcești și-au recăpătat rolul cultural și social.

   Demografic, recensămintele arată fluctuații. În 1956 erau consemnate aproape 30.000 de persoane de religie musulmană. În 1992 numărul turcilor era de 29.533, iar în 2002, 32.098. Recensământul din 2011 a indicat 27.698 de persoane de etnie turcă, adică aproximativ 0,2 % din populația României, dintre care peste 20.000 în județul Constanța. Cele mai mari comunități urbane se află la Constanța, Medgidia și Mangalia, iar în mediul rural localitățile Dobromir și Cobadin concentrează cele mai numeroase grupuri de turci.

   Astăzi, turcii din România sunt o minoritate recunoscută oficial, cu un reprezentant în Camera Deputaților și cu organizații puternice, precum Uniunea Democrată Turcă-Musulmană. Ei beneficiază de drepturi culturale, religioase și educaționale, având acces la școli unde se predă limba maternă și la instituții de cult active.

   Moștenirea turcă și otomană se regăsește în arhitectura moscheilor din Constanța, Babadag sau Mangalia, în gastronomia dobrogeană, dar și în tradiții transmise de generații. În același timp, relațiile diplomatice dintre România și Turcia au depășit vechile confruntări.

Surse:

 

Articole similare